FOTO. Grădiniță construită de la zero, la Făgăraș, cu fonduri ale Armatei SUA. Urmează Spitalul Municipal

sursa foto: fagarasultau.ro

O grădiniţă nouă, construită de la zero, cu fonduri din Programul de Asistenţă Umanitară a Comandamentului European al Armatei SUA, a fost inaugurată joi, în municipiul Făgăraş, în prezenţa autorităţilor locale şi a reprezentanţilor Ambasadei SUA la Bucureşti. 

Clădirea are un spațiu multifuncțional, un vestiar, un cabinet medical, un izolator cu grup sanitar propriu, două grupuri sanitare pentru copii, un depozit, un oficiu, o terasă acoperită și una neacoperită. Constrycția ei, de la zero, a durat doi ani. 

“În fiecare an, administraţiile locale ne transmit proiecte în domeniile educaţional sau medical, iar Făgăraşul a făcut o treabă extraordinară intrând în această competiţie de proiecte. Noi încercăm să distribuim fondurile în întreaga Românie, avem proiecte la Constanţa, la Brăila, şi încercăm să ne concentrăm pe zona rurală, unde nu întotdeauna există infrastructura sau facilităţile necesare. Aici, la Făgăraş, am avut deja un proiect de renovare a unei farmacii, iar proiectul acestei grădiniţe a fost tentant datorită colaborării cu municipalitatea din Făgăraş, aceasta avea terenul şi banii pentru dotarea grădiniţei, astfel că ne-a permis să ne concentrăm pe construcţia clădirii, să implementăm un proiect mai consistent. Deci, în primul rând, este important că am putut face acest lucru pentru copii, Educaţia este un domeniu prioritar al Departamentului de Stat şi al nostru aici, încercăm să ajutăm sistemul de învăţământ din România în orice fel putem”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Biroului de Relaţii Bilaterale din cadrul Oficiului pentru Cooperare Militară, maior Charles Dillbeck. 

 

Valoarea proiectului implementat la Făgăraş se ridică la 607.500 dolari

În grădiniţa nou construită vor fi relocaţi cei 90 de copii care, în prezent, se duc la cursuri în trei apartamente închiriate de către Primăria Făgaraş, pe Bulevardul Unirii, după ce vechiul imobil în care funcţiona unitatea de învăţământ a fost retrocedat în instanţă.

„Astăzi a fost inaugurarea Grădiniței, cu program prelungit „Pinochio“, secția germană din Făgăraș. Aici vor funcționa pentru anul școlar 2022-2023, trei grupe, cele existente, în vechea locație. Vor avea în curând un spațiu nou de care se vor bucura copiii și nu numai, și părinții. Intenționăm ca de anul viitor să suplimentăm în  planul de școlarizare încă o grupă, nu neapărat în limba germană, o grupă în limba română de care să se bucure toții părinții și copiii din oașul nostru. Vreau să aduc mulțumiri tuturor celor care s-au implicat ca grădinița să arate așa cum ați văzut-o.“, a spus Silvia Florea, directorul Grădiniței „Pinochio“.

Urmează ”Urgențele” de la Spitalul Municipal Făgăraș

Nu este prima investiția cu fonduri americane de la Făgăraș. Potrivit primarului Gheorghe Sucaciu, tot printr-o astfel de colaborare a fost dotată farmacia Spitalului Municipal Făgăraș. 

„Este a doua investiție pe care o preluăm. Prima investiție a fost cea de dotare a farmaciei Spitalului Municipal Făgăraș. A doua este construirea acestei grădinițe, care arată extraordinar și unde peste 80 de copii vor învăța aici. În continuare mai avem proiecte în comun și mă bucur că suntem un partener serios și le mulțumesc încă o dată pentru sprijinul acordat“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.

Potrivit şefului Biroului de Relaţii Bilaterale din cadrul Oficiului pentru Cooperare Militară, tot cu fonduri americane va fi sprijinit încă un proiect al municipalităţii din Făgăraş, de data aceasta în domeniul Sănătăţii, şi anume renovarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.