Ramai la curent!

Cotidian

„Primul ghiozdan” nu mai este program social. Pentru a fi „politically correct”, Primăria Brașov vrea să îi ajute și pe elevii unei școli private din oraș

Publicat

in

Gândit în urmă cu mulți ani de autoritățile locale brașovene ca un program social, prin care să se reducă presiunea financiară asupra părinților, „Primul ghiozdan” este pe punctul de a deveni și unul „politically correct”.  Astfel, în 20 septembrie, consilierii locali brașoveni vor dezbate un proiect de hotărâre privind modificarea modificarea Programului „Primul ghiozdan”, astfel încât de ghiozdanul plin cu rechizite (cu o valoare totală de 200 de lei) să beneficieze și elevii din clasele pregătitoare de la școlile private. 

Inițiator al proiectului de hotărâre este primarul Brașovului, Allen Coliban, care, în referatul de aprobare a explicat și de face această propunere: 

„Pentru a nu se crea o situație de discriminare a copiilor din municipiul Brașov înscriși în clasa pregătitoare în cadrul unităților de învățământ particulare, apreciez oportună modificarea HCL nr. 350/2022 privind acordarea pachetului cu rechizite şcolare «Primul ghiozdan», republicată, prin înlocuirea sintagmei «unităţi de învăţământ de stat de pe raza Municipiului Braşov» cu sintagma «unităţi de învăţământ de pe raza Municipiului
Braşov»”. 

10.000 de lei, din bugetul Direcției de Asistență Socială Brașov pentru 50 de pachete cu rechizite 

Din documentația aferentă proiectului hotărârii de Consiliu Local rezultă că propunerea de modificare a programului vine după ce Școala Primară Liberă Waldorf Sophia a solicitat Direcției de Asistență Socială Brașov „includere în cadrul programului «Primul ghiozdan» pentru un număr de 50 de elevi înscriși în clasa pregătitoare”.

Asta ar însemna ca din bugetul direcției, pentru acordarea celor 50 de pachete să se cheltuie suma maximă de 10.000 de lei, iar inițiatorul proiectului hotărârii de Consiliu Local a identificat și sursa de finanțare: 

„Datorită faptului că achiziția pachetelor de rechizite școlare «Primul ghiozdan», a respectat cerințele de eficiență, eficacitate și economicitate în angajarea fondurilor publice, folosind sistemul concurențial pentru atribuirea contractului cu scopul de a obține valoare pentru banii cheltuiți, a rezultat un disponibil financiar de 161 mii lei”. 

De menționat că procedura de achiziție pentru produsele din cadrul Programului „Primul ghiozdan” a fost derulată de Direcția de Asistență Socială Brașov. În anii trecuți, sumele economisite în urma licitațiilor pentru rechizite erau direcționate către alte cheltuieli necesare susținerii beneficiarilor direcției. 

Ce taxe sunt percepute de școlile private din Municipiul Brașov:  

Școala ERI Brașov,  promovată de conducerea primăriei Brașov:

  • Taxa de școlarizare – 17.100 lei/an;
  • Taxa de înmatriculare în valoare de 500 lei se achită la momentul semnării contractului;
  • Taxa de resurse 1000 lei/an școlar (clasa pregătitoare), 1500 lei/an școlar (clasele I-IV); 
  • Costuri masă: între de 20 și 24 lei/zi;
  • Taxa de înscriere/reînscriere  1.500 lei; 
  • Taxa de rezervare în valoare de 1500 lei; 

Dacă se va aproba hotărârea, și elevii  din clasa pregătitoare vor beneficia de „Primul Ghiozdan”. 

Școala Primară Liberă Waldorf Sophia, promovată de șefa unui birou din Primăria Brașov: 

  • Ciclul primar: 320 €/lună (08:00 – 12:30) + 16 lei/zi masa de prânz.
  • Afterschool: 70€/lună (12:30 -17:00).

 

Referitor la acest proiect de hotărâre, Primăria Brașov a transmis următorul punct de vedere:

Proiectul de hotărâre propus în ședința ordinară a Consiliului Local are drept scop îndreptarea a două erori materiale din Hotărârea Consiliului Local nr. 350/2022, respectiv cea privind beneficiarii acestui program și cea legată de cantitatea de rechizite.
În ceea ce privește beneficiarii, având în vedere faptul că acest program are rolul de a promova importanța educației la nivelul copiilor și, implicit, de a reduce abandonul școlar, dar și de a elimina orice formă de discriminare între învățământul public și privat acreditat, încă din 2021, prin HCL nr. 221, Consiliul Local a aprobat extinderea proiectului la nivelul tuturor claselor pregătitoare, indiferent dacă provin din învățământul de stat sau privat.
Dintr-o eroare materială, la momentul elaborării proiectului de hotărâre aprobat prin HCL 350/2022, nu s-a mai făcut aceeași mențiune ca cea din 2021, astfel că, Direcția de Asistență Socială a propus îndreptarea erori, în urma solicitării primite de la o școală privată. Anul trecut au beneficiat de ,,Primul Ghiozdan” și elevii din clasa pregătitoare de la școlile: Prems, Waldorf, Montessori.
Cea de a doua îndreptare se referă la numărul de blocuri de desen.
Acest proiect nu a fost și nu este unul cu caracter social, deoarece nu vizează categoriile sociale defavorizate. Încă de la începutul programului toți copii din clasa I, apoi pregătitoare, au primit ,,primul ghiozdan”, fără a se ține cont de situația socială a părinților”. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending