DIICOT a prins în flagrant 7 persoane care vindeau, în Brașov, tablete de ecstasy

Şapte persoane sunt urmărite penal de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru trafic de droguri, după ce au fost prinse în flagrant vânzând, în municipiul Braşov, peste 2.000 de tablete de amfetamină (ecstasy).

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis vineri, procurorii au dispus cu o zi înainte reţinerea pentru 24 de ore a şase persoane şi măsura controlului judiciar faţă de o a şaptea, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

Măsurile au fost dispuse după ce au fost surprinse în flagrant cele şapte persoane vânzând 2.150 de tablete de ecstasy. 

„În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada august – septembrie 2022, trei dintre inculpaţi au comercializat consumatorilor din Bucureşti şi judeţele Prahova şi Braşov droguri de mare risc, iar ceilalţi patru inculpaţi intermediau relaţia cu consumatorii şi asigurau locaţiile unde se efectua tranzacţia”, precizează anchetatorii. 

În cursul zilei de vineri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a şase dintre persoane, informează DIICOT.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.