Sute de elevi, evacuați de urgență, dintr-o școală gimnazială din Făgăraș. Părinții au intrat în panică

Sute de elevi dintr-o școală gimnazială din Făgăraș au fpst evacuați azi de urgență din clase, în jurul prânzului. La ora respetivă, în curtea școlii au ajuns mai multe autospeciale de stingere a incendiilor, în acțiune. Totul a făcut parte dintr-un exercițiu prin care pompierii au vrut să testeze reacția cadrelor didactice și a elevilor. Numai că, pe aceștia nu i-a anunțat nimeni. Nici pe părinți, de altfel, astfel că pentru scurt timp, s-a creat panică în școală, în curtea școlii și în grupurile de părinți. 

Directoarea Școlii Gimnaziale „Ovid Densusianu”, Iuliana Aldea, a confrmat pentru bunaziuafagaras.ro. că a fost vorba despre un exercițiu al Pompierilor, însă unul despre care inițial profesorii nu au știut nimic, dar au urmat procedurile standard impuse în asemenea situații și i-au evacuat pe elevi.

Cadrele didactice au aflat ulterior de tes. Însă între timp, vestea a ajuns și la părinți, pe grupurile de Facebook, iar unii dintre aceștia s-au speriat și au pornit rapid spre școală. 

„În fiecare an școlar, împreună cu membrii comisiei PSI și de securitate în muncă, noi facem astfel de exerciții, însă atunci clar că îi pregătim pe elevi. Acesta a fost un exercițiu despre care nu am știut și am constatat că, atât cadrele didactice, cât și elevii s-au comportat exemplar. Chiar dacă unii dintre copilași, văzând atâtea mașini, au avut mari emoții și, poate unii s-au și speriat, din astfel de evenimente avem de învățat”, a declarat directoarea Școlii Gimnaziale „Ovid Densusianu”, Iuliana Aldea, pentru bunaziuafagaras.ro ,.

Ea a ținut să le transmită părinților că nu trebuie să se îngrijoreze și că, în cazul în care vreodată s-ar întâmpla ceva grav la școală, ar fi primii care află: „Pe părinți îi rog din suflet să aibă încredere că dacă se va intâmpla vreodată ceva rău, Doamne ferește, îi anunțăm”.

Școala gimnazială „Ovid Densusianu” are în jur de 780 de elevi, care azi au fost implicați în exercițiul Pompierilor. 

Pe grupurile de părinți s-a vorbit despre reacții de frică extremă a unor elevi și profesori: 

„Stimulați reacția elevilor dar am auzit că au leșinat profesorii, cum vine asta? Știți bancul cu ursul…”, a scris un părinte. 

„Au leșinat și copiii, erau foarte speriați…”, a scris un altul. 

„Anunțați și părinții. Era să facem accident să ajung mai repede la școală… A sunat cineva și a spus că au ajuns echipaje de pompieri și smurd la școală, m-am speriat… Am sunat învățătoarea, nici n-a răspuns la telefon să spună că e simulare…”, este un alt mesaj.

Ce spune Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov (ISU): 

Prin purtătorul de cuvânt al instituției, ISU Brașov a explicat ulterior scenariul vizat și și-a cerut scuze „pentru disconfortul creat”: 

„Detașamentul de pompieri Făgaraș a desfăsurat un exercitiu pentru gestionarea unei situatii de urgență generată de un incendiu la o școală din municipiul Făgăraș. În cadrul exercitiului s-a testat capacitatea de intervenție a serviciilor profesioniste în cooperare cu alte forțe pentru gestionarea unei situații de urgența generată de un incendiu izbucnit la unitatea de învățământ.

Scopul exerciţiului este antrenarea structurilor de conducere şi răspuns cu responsabilităţi în managementul şi gestionarea consecinţelor manifestării acestui tip de risc. Conform scenariului exercițiului în urma situatiei de urgență două persoane au fost surpinse de incendiu în interiorul școlii.

Pentru gestionarea acestei situații au fost alocate următoarele forțe și mijloace din cadrul Detasamentului de pompieri Fagăraș: 2 autospeciale de stingere, 1 echipaj SMURD, o autoscară și un echipaj pentru descarcerare. S-a intervenit pentru stingerea incendiului și pentru salvarea și acordarea asistentei medicale celor 2 persoane surpinse de incendiu în interiorul clădirii.

S-a urmărit în principal reacția angajaților institutiei de învățămant si modul de organizare al primei intervenții până la sosirea echipajelor profesioniste cât și reacția de răspuns și colaborarea tuturor instituțiilor care au rol în gestionarea unei astfel de situații de urgență.

Totodată, ne cerem scuze pentru disconfortul creat dar vă asigurăm că astfel de exercitii inopinate sunt benefice atât pentru cetățeni cât și pentru autorități și de desfășoară periodic pentru a ne obișnui cu particularitățile fiecărei intervenții și pentru a îmbunătăți colaborarea cu toate structurile responsabile în gestionarea diferitelor tipuri de riscuri”, a declarat pentru bunaziuafagaras.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.