UPDATE: 17 septembrie. DRDP Brașov nu a mai așteptat până luni, 19 septembrie pentru a închide traficul rutier pe pasajul de la Prejmer.
Pasajul de la Prejmer, de la intersecția DN11 – DN10, va fi închis complet traficului rutier, începând de luni, 19 septembrie, ora 9.00. în prezent, la acest pasaj se desfășoară lucrări de punere în siguranță, după ce constructorii au constatat, în urma unei evaluări făcute după ce au început intervențiile, că nivelul de deteriorare este mult mai mare decât se credea.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri estimează că pasajul sta închis total traficului până în luna noiembrie când se estimează că vor fi gata lucrările de punere în siguranță. Măsura închiderii traficului rutier a fost luată pentru a se putea demonta câte trei grinzi de beton de la fiecare deschidere, acestea urmând să fie înlocuite cu altele noi.
În total vor fi îndepărtate 9 grinzi de beton – câte trei pentru fiecare deschidere), iar în locul lor vor fi montate 6 grinzi – câte două pentru fiecare deschidere.
Prin restricționarea totală a traficului, DRDP și constructorul care se ocupă de lucrări speră să finalizeze mai repede și în siguranță această intervenție.
Variantele propuse de DRDP pentru cei care doresc să ajungă la Prejmer sunt:
- ruta DN11 Lunca Câlnicului – Prejmer;
- ruta Varianta de Ocolire Brașov – Tărlungeni – Cărpiniș – Prejmer.
Fii primul care comentează