După mai multe tentative, acordul dintre Primăria Brașov și Agenția Metropolitană Brașov pentru pregătirea programului „Masa caldă în școli” a fost votat de Consiliul Local Brașov în ședința de plen din 6 septembrie, după aproximativ o oră și jumătate de discuții. La ședință au participat și aproximativ 15 cetățeni, care au răspuns apelului lansat luni de primarul Brașovului.
Proiectul nu a trecut în forma propusă de inițiator – primarul Allen Coliban – ci cu un amendament propus de PSD, prin care a fost eliminată alocarea, de la bugetul local, a sumei de 102.000 lei destinată „operaționalizării primei faze pilot programului ”Masă de calitate pentru elevii brașoveni” de către Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, fază care presupune realizarea unui studiu de piață și o analiza a spațiului existent din perspectiva alinierii la standardele unei bucătării care să poată produce aproximativ 1.500 porții mâncare / zi”.
Amendamentul a stârnit nemulțumirea primarului Allen Coliban, dar și a viceprimarului Flavia Boghiu, care au afirmat că agenția ar putea fi pusă în imposibilitatea de a derula acest proiect. De asemenea, ei le-au reproșat consilierilor care au propus amendamentul că au încălcat o promisiune făcută la începutul anului, când nu au aprobat bugetul inițial pe anul 2022, solicitat de Agenția Metropolitană Brașov. „La momentul respectiv, ați promis că votați ulterior sumele necesare derulării unor proiecte”, a spus Coliban.
De cealaltă parte, consilierii locali PSD și PNL au spus că AMB poate asigura finanțarea acestui studiu din bugetul pe anul 2022 al agenției, aprobat la începutul anului (2,2 milioane de lei). Totodată, ei au menționat că prin parteneriatul cu AMB se aprobă realizarea unor studii, nu prepararea și distribuirea unor hranei pentru elevi.
Pe de altă parte, în timpul dezbaterii acestui proiect, spiritele s-au încins, unul dintre participanți fiind în pragul evacuării din sală.
Fii primul care comentează