Connect with us

Investitii

Milionul de lei și kilometrul de pistă pentru bicicliști. Brașovul va cere bani prin PNRR pentru finanțarea lucrărilor. Cum vor „împărți spațiul” bicicliștii și șoferii

Published

on

Consiliul Local Brașov a aprobat, cu unanimitate de voturi, depunerea de către Primăria Brașov a patru cereri de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru amenajarea a patru tronsoane pentru bicicliști în municipiul Brașov, respectiv Răcădău – Centrul Civic, Prefectura Brașov – Pietrele lui Solomon, Făget-Ceasul Rău, Făget – Griviței – Mihai Viteazul. Lungimea estimată a celor patru tronsoane este de 16,4 km, iar lucrările sunt estimate la 16.146.456 lei, respectiv 3.280.000 euro, suma fiind fără TVA. Cererile de finanțare vor putea fi depuse în perioada 14 octombrie – 27 octombrie, iar procedura de selecție va fi una competitivă, fiind admise spre finanțare proiectele care obțin cel mai mare punctaj. 

Pentru a se putea amenaja aceste tronsoane pe mai multe străzi este estimată reorganizarea sau eliminarea locurilor de parcare, îngustarea sau eliminarea unor benzi de circulație sau instituirea unor sensuri unice, astfel încât drumurile să poată fi folosite atât de bicicliști, cât și de mașini. 

Cum vor arăta cele patru tronsoane 

  •  Răcădău – Centrul Civic (cu ramificații de pre Strada Carpațior și de pe pietonalul din Răcădău): lungime 5,7 km, valoare estimată 5.611.878 lei (1.140.000 euro). Traseul va trece și prin pădure, pe la baza Dealului Melcilor, inclusiv pe Canalul Timiș.  Pe strada Mureșului este recomandată demolarea unor garaje (sau instituirea sensului unic sau reconfigurarea locurilor de parcare. Pe străzile Padina, Crișului, Someșului este propusă reconfigurarea locurilor de parcare. Pe strada Someșului este luată în calcul chiar eliminarea unei benzi de circulație. Pe sectorul străzii Carpaților cuprins între cuprins între str. Vasile Alecsandri și Bulevardul Muncii este propusă eliminarea unei benzi de circulație. Pe Bulevardul Muncii (între strada Carpaților și strada Mureșulului) este propusă îngustarea unei benzi de circulație.  
  • Prefectură – Pietrele lui Solomon: lungime 8 kilometri, valoare estimată 7.876.320 lei, fără TVA (1.600.000 de euro). Include străzile Postăvarului, Diaconu Coresi, Alecu Russo, Cerbului, George Coșbuc, Castelului, Constantin Lacea, Bâlea, Piața Unirii, Doctor Vasile Saftu, Podul Crețului, Învățătorilor.
     Făget – Ceasul Rău:  lungime 1,2 km, valoare estimată 1.181.448 lei, fără TVA (240.000 euro). Parcurge strada 13 Decembrie. Pentru sectorul Onix – Ceasul Rău este luată în calcul posibilitatea utilizării străzii Petru Maior (de pe care ar putea fi eliminate parcările).
  • Făget – Griviței – Mihai Viteazul:  lungime  1,5 km, valoare estimată 1.476.810 lei (300.000 euro). Sunt luate în calcul două variante. Una include străzile A. Vlaicu, Vasile Cârlova, Călugăreni, Vulcan. Pe strada A. Vlaicu este este propusă îngustarea unei benzi de circulație și reconfigurarea alveolei centrale pe sectorul Făget – str. V. Cârlova. 

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending