Primăria Brașov reclamă că stația de asfalt din Bartolomeu a fost repornită ilegal. Unitatea și-a încheiat activitatea, oficial, în 8 iunie

Primăria Brașov a anunțat vineri locuitorii din Bartolomeu au reclamat că stația de asfalt a Fincodrum a început să funcționeze, după ce în data de 8 iunie și-a încetat activitatea deoarece nu mai deține autorizațiile necesare pentru a produce asfalt la acea locație. Un inspector al Compartimentului de Protecția Mediului din cadrul Primăriei Brașov a verificat, în jurul orei 6,45 această situație și a sesizat Garda de Mediu Brașov, mai anunțat Primăria Brașov printr-un comunicat de presă.

„Răspunsul telefonic al instituției (Garda de Mediu Brașov – n.red.) a fost: «Garda de Mediu a fost înștiințată în prealabil de către Fincodrum că vor funcționa temporar și vor produce asfalt pentru efectuarea unor teste necesare relocării»”, se arată în comunicatul amintit. 

După acest eveniment, primarul Brașovului a anunțat că „am solicitat, de urgență, ca reprezentanții Gărzii de Mediu să facă demersurile legale pentru oprirea poluării și sancționarea celor responsabili de aceasta. Este inacceptabil ca, într-un stat de drept, o companie care poluează în interiorul unui cartier să funcționeze fără a avea vreun document legal. Chiar dacă vorbim despre efectuarea unor teste, efectul este un aer poluat pentru locuitorii din acest cartier”. 

 Activitate întreruptă în 8 iunie 

Conform informațiilor Primăriei Brașov, societatea Fincodrum a deținut autorizația de mediu nr. 141/09.08.2010, pentru desfășurarea activităților de fabricare a produselor din minerale nemetalice, depozitări și operațiuni de mecanică generală. Societatea a înregistrat la APM Brașov, în 2020, o solicitare în vederea obținerii autorizației de mediu pentru activitatea desfășurată în Brașov, str. Spicului nr. 2. Primăria Brașov a trimis, la acel moment, un punct de vedere către APM, prin care preciza că, potrivit documentelor de urbanism, „sunt interzise activități poluante, stații întreținere auto, depozitarea pentru vânzare a unor cantități mari de substanțe inflamabile sau toxice” în această zonă, astfel că solicitarea Fincodrum nu poate fi aprobată. În consecință, APM Brașov a emis Decizia de respingere a solicitării Autorizației de mediu.

„Deși Fincodrum a dat în judecată municipalitatea și APM Brașov, două instanțe au respins plângerea acestei companii. În această situație, Garda Națională de Mediu a luat act de decizia instanței, dar, având în vedere starea de alertă existentă din cauza pandemiei de COVID, a considerat că valabilitatea avizului de mediu se prelungește pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări. În data de 08.06.2022 a expirat perioada, respectiv au trecut 90 de zile după terminarea stării de alertă, data limită la care Fincodrum putea funcționa. Ulterior, mai mulți cetățeni au sesizat că societatea comerciala Fincodrum încă funcționa și ulterior datei de 8 iunie, iar prin răspunsul Gărzii de Mediu nr. 12680/08.06.2022 transmisă și către Primăria Brașov, s-a comunicat: «conform declarației verbale a administratorului societății, nu se vor mai desfășura activități de fabricare a produselor din minerale nemetalice», lucru care s-a întâmplat până în această dimineață”, se mai arată în comunicatul Primăriei Brașov. 

Pe e altă parte, până vineri seara, Comisariatul Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu nu a transmis un punct de vedere referitor la incidentul reclamat de Primăria Brașov. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.