Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că în ziua de 03.11.2022, 06:50:21 (ora României), s-a produs în Zona Seismică Vrancea (jud. Buzău) un cutremur semnificativ. Inițial, magnitudinea anunțată de institut a fost de 5.5, apoi a fost revizuită la 5.3. De asemenea, a fost modificata și adâncimea, de la 168.925 km la 147.5 km.
Cutremurul s-a produs la 57km E de Brașov, 75km N de Ploiești, 117km SV de Bacău, 130km N de București, 134km V de Brăila, 135km V de Galați, 141km NE de Pitești, 171km E de Sibiu, 195km N de Ruse, 200km SV de Iași.
Acesta este cel mai mare cutremur din acest an și s-a simțit serios și la Brașov.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat că în primele minute de după producerea cutremurului nu s-au primit apeluri la 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!

Fii primul care comentează