Zilele teraselor din Centrul istoric al Brașovului sunt numărate. Comerciant: „Primăria nu ne dorește aici”. Care este răspunsul Primăriei

După două doi ani în care au avut voie să funcționeze și iarna, terasele din Centrul istoric al Brașovului vor trebui desființate luna aceasta, urmând ca cei care dețin astfel de amenajări să le poată reamplasa în primăvara anului viitor. De altfel, comercianții au primit și un „ultimatum”: terasele trebuie demontate până în 21 noiembrie. 

Anunțul a fost făcut vineri dimineața de viceprimarul Brașovului Flavia Boghiu, care a anunțat că a avut discuții prealabile cu operatorii economici care dețin terase. 

„Nu vor mai fi terase în centrul istoric în timpul iernii. După ce acestea vor fi desființate, se va putea începe montarea ornamentelor de Crăciun”, a declarat Boghiu.

Decizia este contestată de unii comercianți. Astfel, reprezentanții uneia dintre restaurantele din Piața Sfatului, care s-a „întins” foarte mult în Piața Sfatului, a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care preciza că „Primăria Brașov nu ne dorește aici, unde avem “casa”…”. De asemenea, operatorul respectiv a spus că prin desființarea terasei vor fi afectați cei 55 de angajați ai restaurantului. 

În alți ani se demontau mai repede, spun reprezentanții Primăriei Brașov

Pe de altă parte, după ce au apărut discuțiile pe rețelele de socializare, Primăria Brașov a transmis un comunicat prin care a anunțat că, potrivit hotărârilor de Consiliu Local, aceste terase sunt sezoniere, iar faptul că li s-a permis să funcționeze în ultimele două ierni a fost o excepție de la regulă. 

„În perioada pandemiei, având în vedere restricțiile legate de limitarea parțială a accesului în spațiile proprii ale agenților comerciali, Consiliul Local a aprobat, prin HCL nr. 34/2021, modificarea regulamentului prin introducerea unei prevederi prin care a permis agenților economici să închidă provizoriu terasele pentru o perioadă de 12 luni de la data adoptării hotărârii, respectiv până în primăvara 2022. Având în vedere faptul că România nu mai este nici în stare de urgență, nici în stare de alertă, că nu mai există limitarea accesului în spațiile proprii ale agenților economici și că nu mai există nici cadrul legal local care să le permită agenților economici închiderea teraselor, de la sfârșitul acestei luni se vor aplica prevederile dinainte pandemiei de coronavirus, respectiv terase sezoniere, pentru perioada primăvară – vară – toamnă, fără închideri provizorii. Conform prevederilor amintite, pe perioada iernii, la fel ca înainte de perioada pandemiei, nu se vor mai desfășura activități de comerț stradal prin intermediul teraselor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

El a amintit că în anii anteriori pandemiei, eliberarea domeniului public de terase se făcea mai devreme, în jurul datei de 1 noiembrie. 

„Având în vedere condițiile meteo favorabile, municipalitatea a luat decizia prelungirii acestui termen până la momentul pregătirilor pentru iluminatul de sărbători”, a încheiat Toarcea. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.