Consiliul Județean Brașov a anunțat oferta pentru Cetățuia Brașovului. Un singur muzeu e în cărți

Consiliul Județean Brașov a aprobat în ședința de plen din 27 aprilie o hotărâre prin care administrația județeană brașoveană și Muzeul Județean de Istorie își exprimă intenția de a se implica în demersurile ce vizează punerea în valoare a Cetățuii Brașovului (de pe Dealul Straja). 

După ce a fost aprobată hotărârea, președintele Consiliului Județean Brașov  a scris pe rețelele de socializare că „propunerea pe care o înaintăm Primăriei este ca Muzeul Judeţean de Istorie să amenajeze în interiorul Cetăţuii spaţii expoziţionale în care să fie prezentate obiecte reprezentative din colecţiile sale. Sperăm ca noul proprietar al Cetăţuii, şi anume municipalitatea braşoveană, să înceapă cât mai curând posibil lucrările de restaurare de care acest monument istoric are stringentă nevoie, în urma cărora să fie create toate condiţiile microclimat pentru păstrarea şi expunerea obiectelor de patrimoniu deţinute de Muzeul Judeţean de Istorie”. 

În hotărârea aprobată de Consiliul Județean Brașov se arată că punerea în valoare a monumentului istoric se va face „în condițiile care vor fi stabilite de comun acord cu Municipiul Brașov”. 

Pe lângă Muzeul Județean de Istorie Brașov, Consiliul Județean Brașov mai are în subordine trei muzee, respectiv Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie și Muzeul Civilizației Urbane, însă din documentația aferentă proiectului de hotărâre nu rezultă că s-ar fi luat în discuție implicare acestora în proiectul de punere în valoare a Cetățuii. 

 În acest moment, Cetățuia este în proprietatea Statului Român (prin Ministerul Finanțelor) și este așteptată o hotărâre de Guvern prin care aceasta este transferată autorităților locale brașovene. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.