NASA a anunțat în 17 aprilie lista scurtă a participanților la misiunea CHAPEA (Crew Health and Performance Exploration Analog), care presupune locuirea, timp de un an, într-un habitat similar unei baze pe Marte. În această bază vor sta patru persoane, însă agenția spațială a selectat șase persoane: patru membri ai echipajului plus două rezerve. Pe lista membrilor de rezervă se regăsește şi brașoveanca Anca Șelariu.
Anca Selariu este microbiolog în cadrul US Navy (Forțele Navale ale armatei SUA). Şelariu a obținut o diplomă de licență în filologie la Universitatea Transilvania din Brașov, apoi o licență în științe în biochimie la Universitatea Montclair, New Jersey şi un doctorat în științe biomedicale interdisciplinare de la Universitatea Rutgers, New Jersey. A obţinut, de asemenea, o bursă postdoctorală la Centrul de Cercetare Prion, Universitatea de Stat din Colorado din Fort Collins, finalizând cursurile cu succes.
Experiența sa include, printre altele, descoperirea și fabricarea unor vaccinuri virale, dezvoltarea terapiei genetice și managementul proiectelor de cercetare a bolilor infecțioase.
Ce presupune misiunea CHAPEA
Misiunea pentru care a fost selectată brașoveanca este prima dintre cele trei simulări ale vieții pe Marte. Timp de un an, membrii echipajului vor trăi și vor lucra într-un habitat de 1.700 de metri pătrați, imprimat 3D. Cercetătorii vor simula provocările unei misiuni umane pe Marte, inclusiv limitările de resurse, defecțiunile echipamentelor, întârzierile de comunicare și alți factori de stres de mediu.
În timpul simulării, membrii echipajului vor desfășura diferite tipuri de activități de misiune, inclusiv plimbări spațiale simulate, operații robotizate, întreținere a habitatului, igiena personală, exerciții fizice. Pentru a fi cât mai realist pe Marte, echipajul se va confrunta și cu factori de stres, cum ar fi limitările de resurse, izolarea și defecțiunile echipamentelor.
Fii primul care comentează