Primarul Allen Coliban a pierdut, în prima instanță procesul pe care l-a intentat Camerei de Conturi Brașov și Curții de Conturi, în dosarul privind finanţarea FC Braşov – Scotch Club şi acordarea gratuită a spaţiului de la catacombe.
Solutia pe scurt:
„Respinge acţiunea formulată de reclamantul MUNICIPIUL BRAŞOV prin Primar Allen Coliban, în contradictoriu cu pârâtele CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI şi CAMERA DE CONTURI BRAŞOV, ca nefondată. Cu drept de recurs în 15 zile de comunicare, ce se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în 20.04.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
În acest dosar, Coliban contesta măsurile impuse de auditorii Camerei de Conturi care au obligat Primăria Braşov să calculeze prejudiciile din acordarea nelegală a milioane de lei din banii publici către FC Brașov – Scotch Club, precum și din acordarea gratuită şi fără acordul Consiliului Local, a Catacombelor Brașovului, către ONG-ul Amural.
“Aşteptăm motivarea şi vom apela decizia. Facem acest comentariu pe fond, pentru că altfel, încă nu am primit motivarea”, a declarat primarul Allen Coliban, în această dimineaţă.