Site icon

Cetățuia de pe Dealul Straja, oficial în patrimoniul Brașovului. Procesele au durat 7 ani

Guvernul României a aprobat în ședința din 24 mai o hotărâre prin care Cetățuia de pe Dealul Straja este transferată din patrimoniul Statului Român în patrimoniul Municipiului Brașov. Conform hotărârii aprobată de Executiv, procesul verbal de predare primire se va încheia în termen de 60 de zile de la întrarea în vigoare a actului normativ (de la data publicării în Monitorul Oficial).

Procesele prin care Primăria Brașov a revendicat Cetățuia au început în urma cu 7 ani. De atunci, toate instantele au decis trecerea Cetățuii din proprietatea SC ARO PALACE SA în cea a Statului Român. Ultima decizie a fost emisă în luna noiembrie a anului trecut, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ulterior, Primăria Brașov a început demersurile pentru preluarea monumentului de la Statul Român.

După preluarea monumentului, Primăria Brașov va trebui sa facă lucrări de punere în siguranță, apoi să o restaureze.

Luna trecută, Municipalitatea a purtat discuţii cu Consiliul Judeţean şi Universitatea Transilvania, pentru punerea în valoare a monumentului.

Exit mobile version