Absolvenții de liceu au susținut luni prima probă a Bacalaureatului, cea la Limba și literatura română. Conform datelor Inspectoratului Școlar al Județului Brașov, proba s-a desfășurat în 13 centre de examen organizate în 14 locații în județul Brașov. Au fost prezenți 2.990 de candidați (peste 99% din totalul candidaților înscriși), numărul absenților fiind de 27.
2.835 dintre candidații prezenți la proba de limba și literatura română provin din promoția curentă și 155 din promoțiile anterioare.
„Un singur candidat a fost eliminat astăzi din examen, fiind depistat cu telefonul mobil asupra sa, în timpul probei. Deși, probabil, era pus pe modul silențios dispozitivul a primit un mesaj Ro-Alert care l-a dat de gol pe candidat cu privire la posesia aparatului. Acesta provine din seriile anterioare și susținea examenul la Colegiul Tehnic Energetic Remus Răduleț din Brașov. Candidatului i se va interzice participarea la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur.
Subiectele și baremele de corectare vor fi disponibile zilnic, pentru fiecare probă scrisă, după ora 15.00 pe site-ul subiecte.edu.ro, postate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Celelalte probe se vor desfășura conform următorului calendar:
- marți, 27 iunie – proba obligatorie a profilului;
- miercuri, 28 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării;
- joi, 29 iunie – Limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi comunicate în data de 3 iulie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 7 iulie.
În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții,:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Fii primul care comentează