VIDEO. Dumitru Prunariu a primit titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Braşov, la inaugurarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav

Foto: Arhiva

Fostul cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu a primit titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Braşov azi, la inaugurarea oficială a Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.

Aflat la aeroport, alături de oficialităţile ajunse de la Bucureşti cu prima aeronavă care a aterizat oficial pe aeroportul de la Ghimbav, ing. dr. Dumitru Prunariu a amintit că în 1990, când era adjunct la Ministerul Transporturilor, a primit o solicitare de la Braşov, pentru realizarea unor studii necesare construirii unui aeroport.

„Am semnat atunci, dar ca toate lucrurile în România, au fost numeroase coborâţuri şi urcuşuri, şi iată că după 2000 s-a reluat acest proiect şi mă bucur că în sfârşit, s-a finalizat. Mă bucur mult că, fiind braşovean, mă aflu azi aici, într-un moment istoric pentru Braşov”, a declarat Dumitru Prunariu.

Dumitru Prunariu a ţinut un scurt discurs după primirea titlului, în care a amintit că este “născut, crescut şi educat la Braşov” şi că primii paşi în aviaţie i-a făcut chiar la Aaeroclubul de la Ghimbav. (Discursul întreg, în înregistrarea ataşată).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.