Ramai la curent!

Cotidian

Două camere, baie, bucătărie, balcon – ultracentral: 723 de lei. Cum a pierdut municipiul Brașov un apartament de zeci de mii de euro, din lipsă de reacţie

Publicat

in

Faptul că apartamentele au fost cumpărate la prețuri mici de chiriașii RIAL Brașov, în ultimii ani, nu este o noutate. Chiriașilor le dreptul legea să cumpere spațiile locative la prețuri mici, dar anul acesta, SC RIAL SRL (care administrează fondul locativ al municipalității) s-a întrecut pe sine: a pierdut un proces prin care a fost obligat să vândă un astfel de spațiu locativ contra sumei de 723 de lei. Sentința instanței nu a fost contestată în niciun fel, nici de Primărie, nici de RIAL. Acum, primarul Allen Coliban spune că vrea să caute responsabilii…

Detaliile modului în care a fost vândut apartamentul cu două camere, bucătărie, baie balcon, situat pe strada Dobrogeanu Gherea, în zona zero a oraşului, au fost prezentate în ședința de plen a Consiliului Local Brașov din 26 iulie, de către consilierul local Ciprian Chiricheș (PNL). Acesta a cerut o explicaţie pentru situaţia de faţă şi mai ales, pentru lipsa de reacţie a RIAL şi a Primăriei, în acest caz.

Iată, pe scurt, cum s-a petrecut această tranzacţie a unui apartament ultracentral din Braşov, la numai 723 de lei:

  • Chiriașa a depus mai multe cereri de cumpărare, prima în anul 1996, ultima în anul 2021, care nu au fost soluționate favorabil de RIAL;
  • În anul 2022, chiriașa a chemat în instanță RIAL SRL și Primăria Brașov, solicitând celor două părți să încheie contractul;
  • Instanța a emis în 15 februarie o sentință favorabilă chiriașei, obligând cele două părți să vândă apartamentul la un preț calculat în baza legislației în vigoare. Decizia putea fi contestată în termen de 30 de zile, dar nu s-a întâmplat acest lucru;
  • Nici RIAL SRL, nici Primăria nu au contestat decizia instanței în vreun fel, astfel că reclamanta a apelat la un executor judecătoresc, pentru a intra în posesia apartamentului.

Primarul spune că nu a ştiut despre acest dosar dar va căuta vinovaţii

Primarul Brașovului, Allen Coliban, spune că nu ştia nici el despre această speţă până când nu a fost pus în faţa faptului împlinit. Însă susţine că de vină ar fi „Comercialul” de la RIAL, pe care „tot dumneavoastră, de la PNL l-aţi ţinut în braţe”.

Iată explicaţiile primarului, în Consiliul Local:

  • „Vânzarea s-a făcut în baza unei grile prevăzute de lege și a unei decizii de instanță care a permis vânzarea la 700 de lei. Deciziile de instanță sunt executorii în momentul în care devin definitive. Avem o decizie a instanței, care obligă RIAL să vândă imobilul pentru această sumă”;
  • „Din punctul meu de vedere, culpa este a Comercialului și a Juridicului de la RIAL, care, văzând valoarea, puteau să invoce argumente nu pe fondul vânzării, adică împotriva vânzării, ci pe o justă estimare. În momentul de față, avem o anchetă internă, tocmai pentru a determina aceste lucruri”.
  • „Ar fi trebuit să contestăm acea decizie. Sunt de acord. De altfel, am dispus schimbarea felului în care se formulează întâmpinările de către RIAL. O parte din motivele pentru care noi pierdem aceste procese se datorează și felului în care RIAL spune că sunt toate condițiile întrunite, că reclamantul are dreptul să cumpere și că RIAL nu are nimic împotrivă. Despre toate acestea, Direcția Juridică din Primăria Brașov va pregăti un raport, iar concluziile vor fi prezentate în Consiliul Local”.

Cartonaș roșu pentru primar

După ce Allen Coliban a prezentat aceste explicații, consilierul local care a prezentat speța în ședința de plen i-a spus primarului că îi acordă cartonașul roșu”.

„Este vorba de o faptă foarte gravă, de o faptă penală, dovedită. După așa ceva, aș chema mâine conducerea RIAL, i-aș demite pe toți și aș pune sechestru asigurator pe bunurile lor, pentru recuperarea prejudiciului”, a declarat Chiricheș.

Primarul Allen Coliban a declarat, la rândul său, că face demersuri pentru a afla cum de s-a întâmplat această vânzare a unui apartament din centrul Braşovului, la numai 723 de lei şi că intenţionează să ia măsuri.

Şedinţa Consiliului Local din data de 26.07.2023

Pentru recuperarea apartamentului sau pentru modificarea prețului tranzacției nu se mai poate face nimic. Pe piața liberă, un astfel de apartament costă zeci de mii de euro, în zona Dobrogeanu-Gherea. Ironia face ca, pe lângă faptul că a pierdut apartamentul respectiv, vândut la 723 de lei, Municipalitatea să fie obligată de instanţă şi la plata cheltuielilor de judecată… mult mai mari decât valoarea imobilului, respectiv 5.000 de lei…

Citește mai departe
2 Comentarii

2 comentarii

  1. Pingback: Tranzacție imobiliară controversată la nivelul Municipalității Brașov: Apartament din centrul orașului vândut pentru doar 723 de lei. Allen Coliban afirmă că intenționează să identifice responsabilii

  2. Marius

    29/07/2023 at 11:00

    De ce se mira politicienii, jurnaliștii și cetatenii? Începând din 1995 RIAL Brașov a vândut mii de apartamente cu preturi calculate după aceeași grila. Legea 112/1995 prevedea și rate pe 15 ani. O parte dintre apartamente au fost naționalizate în anii ’50 in baza unor legi. Însă multe au fost luate cu japca fără sa existe un titlu legal iar proprietarii au fost alungați, amenințați, oprimati. Este lesne de înțeles ce au pățit cei care s-au opus. Sumele derizorii calculate conform grilei au fost încasate de Statul Roman. Diferențele care tind către o parte importanta din prețul de piață, nu se știe cine le-a încasat.

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Cotidian

80 de ani de NBA: Istoria celei mai importante ligi de baschet din lume

Publicat

in

Pe 6 iunie se împlinesc 80 de ani de când a luat ființă ceea ce astăzi este NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. În 1947, la New York, a luat ființă Asociația de Baschet a Americii (ABA), care ulterior a fost redenumită în NBA, 3 ani mai târziu, după fuziunea cu Liga Națională de Baschet (LNB).

Poate părea surprinzător, dar actuala ligă națională de baschet a fost înființată de proprietarii arenelor mari de hochei din partea de Nord-Vest și din Vestul Mijlociu al SUA și Canada. Primul meci din istoria competiției le-a pus față în față pe Toronto Huskies (Canada) și New York Knickerbockers (SUA). Meciul a avut loc la Toronto, pe Maple Leaf Gardens, iar primul coș din istoria competiției a fost marcat de Ossie Schectman de la Knicks.

Primii ani ai competiției nu au fost tocmai ușori, mai ales că nivelul nu era ridicat, iar competiția cu Liga Națională și Liga Americană de Baschet își spunea cuvântul. Totuși, în anii următori, echipe din Fort Wayne, Indianapolis, Minneapolis și Rochester s-au mutat în ABA (actuala NBA). De asemenea, din sezonul 1948/1949, ABA a preluat și celelalte cluburi din Liga Națională. Pe 3 august 1949, s-a trecut de la denumirea de ABA la NBA.

În anii de început, NBA avea 19 francize, atât din orașe mari, cât și mai mici. În 1950 numărul francizelor a scăzut la 11, iar în 1953 la 8, cel mai mic din istorie: New York Knicks, Boston Celtics, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Sacramento Kings, Detroit Pistons, Atlanta Hawks, și Philadelphia 76ers.

Care e prima campioană din istoria NBA?

Actuala Golden State Warriors, denumită pe atunci Philadelphia Warriors, este prima campioană din istoria NBA, în 1947, după ce a învins-o în finală pe Chicago Sags. În istorie, Warriors au câștigat 7 titluri.

Recorduri din NBA

  • Boston Celtics este echipa care a câștigat cele mai multe titluri în NBA, 18 la număr, ultimul în 2024. Este urmată de Los Angeles Lakers (17 titluri) și Golden State Warriors (7 titluri).
  • Bill Russell de la Boston Celtics este jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori titlul în NBA (11 ori). O performanță incredibilă, ținând cont că a disputat doar 13 ani în NBA.
  • LeBron James este jucătorul cu cele mai multe sezoane în NBA, 23. El este încă în activitate. Deține și recordul de cele mai multe meciuri jucate, nu mai puțin de 1622.

80 de ani de NBA cu MrBit

MrBit.ro (L1213854W001295 ONJN) celebrează într-un mod inedit împlinirea a 80 de ani de NBA. Până pe 6 iunie, ziua în care s-a înființat celebra ligă de baschet, clienții agenției de pariuri online au ocazia să intre în Cursa Campionilor NBA. Acesta este o competiție tip clasament în care fiecare pariu câștigător pe NBA te aduce mai aproape de recompense.

Astfel, fiecare pariu câștigător cu miză minimă de 50 lei și cotă minimă de 1.50, aduc puncte în funcție de cotele totale combinate ale pariurilor câștigătoare. Cu cât jucătorii avansează mai mult, cu atât obțin mai multe puncte. La sfârșitul campaniei, primii 50 de clasați vor împărți un fond de premii de 5.000 de lei sub formă de pariuri gratuite. Recompensa oferită de MrBit casă de pariuri licențiată de ONJN pentru locul 1 este de 1.000 de lei, urmată de premii progresiv mai mici pentru pozițiile ulterioare din top 50.

MrBit.ro are surprize și pentru fanii altor sporturi. Astfel, cei care pariază pe fotbal, în ligile importante, pot profita de campania Plata Anticipată, în care pariurile vor fi declarate câștigătoare dacă echipa pe care au mizat conduce cu 2-0. Același lucru este valabil și la meciurile masculine de tenis de la turneele de Grand Slam.

Citește mai departe

Cotidian

Primăria Brașov vrea să mai cumpere 10 autobuze electrice. Pentru acest proiect a fost solicitată o finanțare europeană

Publicat

in

Flota RATBV ar urma să primească încă 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Pentru achiziționarea acestora, Primăria Brașov a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă, iar pentru a putea semna un contract de finanțare urmează să fie aprobată o hotărâre în ședința de plen Consiliului Local de mâine.

Proiectul prevede achiziția a 10 autobuze electrice articulate, de mare capacitate. Cele 10 autobuze electrice vor funcționa pe Linia 2B – 6 autobuze și pe Linia 28 – 4 autobuze. În caz de nevoie, urgențe justificate acestea pot fi relocate pe alte linii cu cerere ridicată de transport și cu un deficit de capacitate.

Valoarea totală a proectului este de 49.231.875 lei (inclusiv TVA), din care Municipiul Brașov plăti suma de 984.638 (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Citește mai departe

Trending