Ramai la curent!

Educație

A început Bacalaureatul de toamnă. Aproape 740 de candidați, înscriși în centrele din județul Brașov

Publicat

in

Peste 33.900 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii Examenului Național de Bacalaureat 2023, sesiunea a doua, de toamnă. 769 dintre aceștia vor susține examenul în cele trei centre pregătite în județul Brașov la Colegiul Național „Radu Negru” Făgăraș, Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” Brașov și Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” Brașov.

Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene, din numărul total al candidaților înscriși, mai mult de 22.600 provin din promoția anului 2023, în timp ce aproximativ 11.300 de candidați sunt din promoțiile anterioare, conform unei declarații din partea Ministerului Educației. La nivel național, examenul se desfășoară în 137 de centre.

Programul detaliat și informații importante pentru candidați:

  • Pe 16 august se va desfășura proba E.a) de Limba și literatura română.
  • Pe 17 august, candidații vor susține proba E.c) a profilului obligatoriu.
  • Pe 18 august, va avea loc proba E.d) la alegere a profilului și specializării.
  • Proba E.b) de Limba și literatura maternă va avea loc pe 21 august.

Începând cu ora 9.00, au loc probele scrise, iar accesul candidaților în săli este permis între orele 7.30 – 8.30.  

Primele rezultate vor fi făcute publice pe data de 25 august, până la ora 12.00. În aceeași zi, contestațiile pot fi înregistrate în intervalul orar 12.00 – 18.00, fie în format fizic, fie electronic. După soluționarea contestațiilor în perioada 26 – 28 august, rezultatele finale vor fi transmise către participanți în data de 29 august.

Primele rezultate, publicate în 25 august

Conform anunțului Ministerului Educației, primele rezultate ale Bacalaureatului 2023 vor fi afișate anonimizat pe 25 august.

Afişarea primelor rezultate, în format anonimizat, conform prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – GDPR), va avea loc în data de 25 august (până la ora 12:00). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât şi electronic. În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere”, este una dintre mențiunile făcute de reprezentanții Ministerului Educaţiei.

Potrivit Ministrului Educației, toate sălile de examen sunt echipate cu camere funcționale de supraveghere video și audio.

După ce a fost testată cu succes evaluarea digitalizată la Evaluarea Națională anul trecut și la sesiunea iunie-iulie a bacalaureatului în două județe, începând cu această sesiune, sesiunea de Bacalaureat august-septembrie va avea loc implementarea completă a evaluării digitale pentru un examen național.

Serviciu TELVERDE activ în zilele de examen

Pentru orice disfuncționalități sau nereguli întâlnite în timpul desfășurării examenului național de Bacalaureat, Ministerul Educației oferă acces la serviciul TELVERDE.

Cei care identifică eventuale probleme sunt încurajați să contacteze linia specială la numărul 0800801100. Acest număr va fi disponibil în perioada 16 – 21 august, în următorul program: 16, 17 și 21 august între orele 8:00 – 16:00 și pe 18 august între orele 8.00 – 14.00.

Potrivit informațiilor oferite de Ministerul Educației printre avantajele oferite de evaluarea digitalizată se regăsesc:

  • Eliminarea costurilor pentru transportul lucrărilor între județe în vederea evaluării
  • Reducerea birocrației (generarea automată a borderourilor individuale de notare și finale la finalizarea evaluării)
  • Scurtarea duratei de timp necesară evaluării
  • Transmiterea automată și aleatorie a lucrărilor către alți doi evaluatori în cazul discrepanțelor mari între notele acordate inițial
  • Minimizarea riscului de erori umane în calculul notei finale, acordarea de punctaje în afara baremului, introducerea notelor în sistem pentru afișarea rezultatelor
  • Posibilitatea realizării analizelor complexe asupra rezultatelor examenelor, pe itemi, categorii de elevi sau pe școli, pentru a utiliza rezultatele evaluării în favoarea elevilor.

Moment important în digitalizare, anunțat de ministrul Educației

Lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât județul din care provin candidații, printr-un click. Primul examen național la care evaluarea digitalizată este generalizată va fi și cel mai important moment pentru a îmbunătăți acest proces, a cărui pilotare s-a făcut în ultimii doi ani în două județe.”, sunt precizările Ligiei Deca, Ministru al Educației

Ministrul a evidențiat că principalul obiectiv al proiectului de digitalizare a procesului de evaluare constă în aplicarea acestuia la nivelul tuturor examenelor naționale, cuprinzând bacalaureatul, evaluarea națională, concursurile de ocupare a posturilor și examenele de definitivat.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Educație

FOTO. Grădinița de 240 de locuri din Tractorul va fi finalizată mai repede. Cum arată acum una din cele mai mari grădinițe din Brașov

Noua grădiniță construită pe strada Ioan V. Socec din cartierul Tractorul a ajuns la un stadiu de execuție de peste 90%. Unitatea va avea 240 de locuri și ar urma să fie deschisă odată cu începerea noului an școlar.

Publicat

in

Una dintre cele mai așteptate investiții educaționale din cartierul Tractorul se apropie de final. Grădinița construită pe strada Ioan V. Socec, în zona nouă a cartierului, a ajuns la un stadiu de execuție de peste 90%, iar autoritățile locale estimează că va putea fi deschisă odată cu începerea noului an școlar. Potrivit Primăriei Brașov, lucrările au avansat mai rapid decât termenul stabilit inițial, constructorul recuperând aproximativ două luni din calendarul de execuție. În prezent se lucrează la ultimele finisaje, amenajările exterioare fiind aproape finalizate.

240 de locuri pentru copiii din Tractorul

Noua unitate de învățământ de pe str. Ioan V. Socec din Tractoru va avea o capacitate de 240 de copii, organizați în 12 grupe, fiind astfel una dintre cele mai mari din Brașov. Investiția vine într-o zonă care s-a dezvoltat accelerat în ultimii ani și unde cererea pentru locuri în creșe și grădinițe a crescut constant odată cu apariția noilor ansambluri rezidențiale.

Pentru ca grădinița să poată funcționa din această toamnă, așa cum susțin reprezentanții Primăriei Brașov, municipalitatea trebuie să finalizeze dotarea cu mobilier și echipamente, iar împreună cu Inspectoratul Școlar să asigure personalul necesar desfășurării activității.

Teren de sport, grădină senzorială și alte spații exterioare dedicate copiilor

Clădirea va include cele 12 săli de grupă și spațiile auxiliare necesare funcționării unei grădinițe moderne. În exterior au fost amenajate un teren de sport cu suprafață din tartan cauciucat, spații verzi și zone educaționale dedicate activităților în aer liber. Proiectul prevede și o grădină botanică destinată activităților educative, precum și o grădină senzorială realizată din materiale și texturi diferite, concepută pentru stimularea percepției tactile a copiilor.

Lucrările intră în faza de recepție

Potrivit reprezentanților constructorului, principalele operațiuni executate în ultimele luni au vizat închiderea fațadelor, montarea tâmplăriei, compartimentările interioare și finisajele. Dacă actualul ritm de lucru se menține, constructorul estimează finalizarea lucrărilor până la sfârșitul acestei luni, urmând etapa de recepție și obținerea tuturor avizelor necesare pentru deschiderea oficială:

„Față de vizita anterioară, lucrările au avansat într-un ritm constant. Echipele au lucrat la închiderea fațadelor, realizarea finisajelor interioare, compartimentările din gips-carton și montajul tâmplăriei. În prezent, stadiul de execuție este de peste 90%. Terenurile de sport sunt finalizate, iar amenajarea spațiilor verzi se află în etapa finală. La sfârșitul acestei luni estimăm finalizarea lucrărilor și demararea procedurilor de recepție. Ulterior, vor fi făcute toate demersurile necesare pentru ca grădinița să poată fi dată în folosință începând cu noul an școlar”, a explicat Florin Potârniche, manager de proiect.

Investiție de peste 21 de milioane de lei

Lucrările sunt executate de ICCO FM și au o valoare de 21,67 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată integral din bugetul local. Odată deschisă, grădinița de pe strada Ioan V. Socec va deveni una dintre cele mai mari unități preșcolare construite în ultimii ani în Brașov.

Citește mai departe

Educație

Salariile profesorilor în 2027. Debutanții vor câștiga vizibil mai mult. Sindicatele din Educație avertizează: experiența nu mai este răsplătită!

Profesorii debutanți ar putea beneficia de cele mai mari creșteri salariale odată cu aplicarea noii legi a salarizării din 2027. Sindicatele reclamă însă că diferențele față de cadrele didactice cu experiență devin prea mici și contestă modificările propuse pentru recompensarea performanței.

Publicat

in

Profesorii debutanți ar putea fi marii câștigători ai noii legi a salarizării, însă proiectul pregătit de Guvern riscă să deschidă un nou front de conflict cu sindicatele din Educație. Deși salariile de început de carieră sunt programate să crească semnificativ din 2027, dascălii cu experiență reclamă că diferențele față de debutanți devin prea mici, iar munca și performanța acumulate în zeci de ani nu mai sunt recompensate corespunzător.

Profesorii debutanți, principalii beneficiari ai noii grile

Noua lege a salarizării unitare, inclusă printre reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, schimbă complet modul în care vor fi stabilite salariile bugetarilor. Formula propusă este una simplă: fiecare funcție va avea un coeficient care va fi înmulțit cu o valoare de referință stabilită la 4.100 de lei pentru anul 2027.

Creșteri consistente la început de carieră

În Educație, efectele sunt vizibile mai ales la baza sistemului. Un profesor debutant cu studii superioare ar urma să primească un salariu de bază brut de 7.544 de lei, față de 6.446 de lei cât este estimat pentru 2026. Creșterea depășește 17%, iar Executivul mizează pe această majorare pentru a atrage mai mulți tineri către cariera didactică.

Miza nu este una întâmplătoare. În ultimii ani, școlile din multe zone ale țării s-au confruntat cu dificultăți în ocuparea posturilor, în special la disciplinele deficitare. Sindicatele și directorii de școli au atras în repetate rânduri atenția că salariile de început de carieră nu sunt suficient de competitive pentru absolvenții performanți.

Profesorii cu experiență spun că diferențele sunt prea mici

În schimb, profesorii cu vechime nu privesc la fel de optimist noua grilă. Și asta pentru că, de exemplu, pentru un cadru didactic cu gradul didactic I și peste 25 de ani de activitate, salariul de bază ar urma să ajungă la 9.635 de lei brut. Creșterea există, însă diferența față de debutanți este considerată prea mică de reprezentanții angajaților vechi din sistem.

Mai mult, atunci când sunt luate în calcul toate componentele salariale, inclusiv sporurile și alte drepturi, avansul veniturilor totale devine aproape nesemnificativ. Simulările indică o majorare de aproximativ 1% pentru profesorii aflați la vârful carierei, ceea ce a alimentat criticile privind „aplatizarea” salarizării.

De ce acuză sindicatele „aplatizarea” salarizării

Sindicatele susțin că noul sistem reduce diferențele dintre etapele profesionale și transmite un semnal greșit celor care investesc ani de pregătire, formare continuă și responsabilități suplimentare. În opinia acestora, experiența și performanța ar trebui să fie reflectate mult mai clar în salariu.

Un alt punct sensibil luat în discuție în acest caz este schimbarea modului de recompensare a performanței. Actuala gradație de merit, care reprezintă 25% din salariul de bază și se acordă pe o perioadă de cinci ani, ar putea fi înlocuită cu premii de performanță acordate unui număr limitat de angajați. Sindicatele avertizează că noul mecanism este mai puțin predictibil și poate deveni vulnerabil la modificări ulterioare.

Gradația de merit, înlocuită cu premii de performanță

Pentru a evita situațiile în care unii bugetari ar pierde bani după aplicarea noii legi, Guvernul propune o compensare tranzitorie. Astfel, salariile aflate în plată la finalul anului 2026 ar urma să fie protejate până cel târziu în 2031, dacă noile calcule ar conduce la venituri mai mici.

Bugetul limitează majorările salariale

Dincolo de disputele salariale, Executivul se află și sub presiunea termenelor asumate în PNRR. Legea trebuie adoptată până la sfârșitul lunii august 2026, în caz contrar România riscând să piardă aproximativ 770 de milioane de euro din fonduri europene.

În același timp, reforma trebuie să respecte și o limită bugetară strictă. Guvernul și-a asumat un impact financiar de maximum 8 miliarde de lei pentru 2027, motiv pentru care varianta actuală folosește o valoare de referință de 4.100 de lei, mai mică decât cea vehiculată în scenariile anterioare. Diferența se traduce direct în salarii mai mici decât cele așteptate de multe categorii profesionale.

În următoarele luni, proiectul va intra într-o etapă decisivă. Între promisiunea unor salarii mai atractive pentru tinerii profesori și nemulțumirea celor cu experiență, Guvernul trebuie să găsească un echilibru care să mulțumească atât sistemul de educație, cât și constrângerile bugetare impuse de reformă.

Citește mai departe

Educație

Admitere 2026 la Universitatea Transilvania: mai multe locuri la licență și master, diplomă dublă în Elveția și locuri pentru viitori ofițeri ai MApN

Universitatea Transilvania din Brașov scoate la concurs aproape 7.500 de locuri la programele de licență și peste 3.400 la masterat. Printre noutățile admiterii se numără un program cu diplomă dublă în parteneriat cu o universitate din Elveția și locuri dedicate viitorilor ofițeri ai Armatei Române.

Publicat

in

Elevii care termină liceul în această vară au la dispoziție aproape 7.500 de locuri la programele de licență ale Universității Transilvania din Brașov, una dintre cele mai mari oferte educaționale din ultimii ani. Alte peste 3.400 de locuri sunt disponibile pentru programele de masterat.

Peste 3000 de locuri finanțate de la buget, la licență

Pentru ciclul de licență, universitatea pune la dispoziție peste 3.000 de locuri finanțate de la buget, aproximativ 2.700 de locuri cu taxă și peste 1.300 de locuri pentru programele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă.

Comparativ cu sesiunea de admitere precedentă, oferta a fost extinsă cu 80 de locuri la licență și 25 la masterat.

Diplomă dublă, la „Securitate cibernetică”, în limba engleză

Una dintre noutățile admiterii din acest an este programul „Securitate cibernetică” cu predare în limba engleză, organizat de Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Studenții care finalizează acest program vor putea obține o diplomă dublă, în baza unui parteneriat încheiat cu o Universitatea de Științe Aplicate și Arte din Elveția de Vest.

O altă premieră este lansarea programului de masterat „Știința, ingineria și managementul materialelor”, predat în limba engleză în cadrul Facultății de Știința și Ingineria Materialelor.

Locuri la „Autovehicule rutiere”, pentru viitorii ofițeri ai MApN

Admiterea aduce și o oportunitate pentru tinerii interesați de o carieră militară. Facultatea de Inginerie Mecanică va avea 19 locuri rezervate Ministerului Apărării Naționale pentru specializarea Autovehicule Rutiere. Absolvenții care finalizează studiile în aceste condiții vor fi încadrați ca ofițeri în structurile Armatei Române.

Beneficii pentru olimpicii și șefii de promoție de la liceu care aleg Universitatea Transilvania

Universitatea continuă și programul de stimulare a performanței academice. Absolvenții de liceu care sunt șefi de promoție sau obțin media 10 la examenul de Bacalaureat vor primi un laptop, precum și cazare și masă gratuite pe durata studiilor.

De asemenea, elevii proveniți din familii cu venituri reduse pot beneficia de sprijin pentru cazare, masă și rechizite, iar olimpicii internaționali și câștigătorii premiului I la olimpiadele naționale sunt admiși fără concurs.

Ca și în anii precedenți, universitatea rezervă locuri speciale pentru categorii vulnerabile și pentru românii din afara granițelor țării. Aproape 100 de locuri sunt dedicate românilor de pretutindeni, iar alte peste 130 sunt alocate candidaților din mediul rural, persoanelor cu dizabilități și tinerilor de etnie romă.

În majoritatea facultăților, admiterea se face pe baza dosarului de candidatură. Examen scris sau probe specifice vor susține candidații la Medicină, Educație Fizică și Sporturi Montane, Muzică, precum și cei care optează pentru programele Pedagogia învățământului primar și Psihopedagogie specială.

Calendarul complet al admiterii și condițiile de înscriere pentru fiecare facultate sunt disponibile pe platforma dedicată a universității.

Citește mai departe

Trending