BAC 2023 Braşov: Doar o treime dintre absolvenţi au trecut. Braşovul cade două locuri în topul promovabilităţii naţionale

Judeţul Braşov a căzut două locuri în topul naţional privind promovabilitatea la examenul de bacalaureat, situându-se pe locul al optulea după publicarea rezultatelor finale ale sesiunii de toamnă.

Conform unui comunicat transmis, marţi, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Braşov, rata cumulată de promovabilitate pe cele două sesiuni ale examenului de bacalaureat din acest an este de 82,15%.

Dacă promovabilitatea în sesiunea din iulie a fost de 80,87%, procent care a situat judeţul pe locul al 6-lea la nivel naţional, în actuala sesiune din august aceasta este de doar 32,63%.

Totodată, în timp ce, la Bacalaureatul din iulie, rata de promovabilitate a crescut cu 1,69% faţă de anul trecut, cifrele din sesiunea de toamnă arată o scădere cu aproape 8 procente faţă de 2022.

Din totalul celor 769 de candidaţi înscrişi şi 668 prezenţi, 218 au promovat examenul în această sesiune.

Patru candidaţi au fost eliminaţi din examen în această sesiune, toţi patru fiind depistaţi cu telefoane mobile asupra lor în timpul probelor scrise, susţinute la centrul de examen Colegiul Naţional ‘Radu Negru’ Făgăraş.

Numărul total de candidaţi înscrişi în acest an, pentru ambele sesiuni de bacalaureat, în judeţul Braşov, este de 3.504, dintre care 3.015 din promoţia curentă şi 489 din promoţiile anterioare.

Rezultatele au fost afișate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelor și a prenumelor candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.