FOTO. Salvamont în acțiune: intervenții record pe timp de vară, elicoptere și dronă în operațiuni reușite de salvare montană. Potecile Brașovului au fost luate cu asalt de turiști

Ziua de duminică a marcat un moment fără precedent pentru Serviciul Salvamont din Poiana Brașov, care a consemnat cea mai intensă serie de intervenții înregistrată până în prezent în sezonul cald.

Echipa de salvatori montani din Poiana Brașov a fost chemată să intervină în nu mai puțin de 8 cazuri de accidente în timpul activităților montane, cu ultimul incident petrecut la lăsarea întunericului. Din aceste situații, 3 persoane au necesitat transferul către echipele SMURD pentru a fi transportate la unitățile medicale.

Pe fondul mini-vacanței de patru zile de Sfânta Maria, orașul și stațiunea Poiana Brașov au fost copleșite de turiști, generând astfel o cerere semnificativă de asistență.

Intervenții grele în toate zonele montane, multe situații provocate de ignoranța drumeților

Salvamont Poiana Brașov nu a fost singurul care a avut mult de lucru în ultimele zile. Echipele Salvamont Sibiu și Salvamont Argeș au intervenit într-o misiune de salvare pentru a ajuta un grup format din 4 turiști care au rămas blocați pe Muchia Arpășelului, un traseu de alpinism.

Confruntați cu lipsa de experiență și necunoașterea traseului, aceștia au avansat cu dificultate și, pe măsură ce întunericul a căzut, au rămas blocați pe muchie, fără să găsească căi de retragere.

Datorită faptului că nu erau echipați pentru a petrece noaptea în condiții de siguranță, cele două echipe de salvamontiști au intervenit pentru a-i salva pe turiști.

De asemenea, salvatorii au acordat ajutor al unui turist în vârstă de 65 de ani care a suferit o entorsă la gleznă în zona Șaua Cleopatrei din Munții Făgăraș. La fața locului a intervenit patrula de primă reacție de la Cabana Negoiu, iar pentru sprijin suplimentar a fost solicitat elicopterul SMURD POA Brașov. Cu ajutorul elicopterului, echipa a reușit să preia victima în siguranță și să o transporte către locul de prim-ajutor.

Salvamont Neamț a intervenit în urma unui apel de urgență la numărul 112, în zona Detunate, pe versantul de Est al Masivului Ceahlău, pentru a acorda primul ajutor și a evacua o victimă cu un traumatism grav la membrul inferior. Echipa responsabilă de permanența la Baza de altitudine Dochia a fost mobilizată, alături de o echipă de suport din Baza Salvamont Durău.

Operațiunea de salvare a fost finalizată cu succes, victima care suferea de dureri severe fiind predată unei autospeciale a Serviciului de Ambulanță Județean Neamț în zona Curmătura Lutul Roșu de pe DJ 155 F.

Echipajele salvamont, suprasolicitate: 58 de vieți salvate într-un adevărat maraton de intervenții

O zi deosebit de solicitantă pentru echipajele Salvamont din întreaga țară, care au fost chemate să intervină într-un număr alarmant de evenimente montane. În intervalul ultimelor 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a recepționat 42 de apeluri de urgență, în diferite regiuni:

  • 8 apeluri au fost înregistrate pentru Salvamont Municipiul Brașov,
  • 8 apeluri pentru Salvamont Neamț,
  • 3 apeluri pentru Salvamont Borșa,
  • 3 apeluri pentru Salvamont Prahova și Salvamont Bușteni,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Gorj,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Bistrița Năsăud,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Hunedoara,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Sibiu,
  • 2 apeluri pentru Salvamont Alba,
  • 1 apel pentru Salvamont Maramureș,
  • 1 apel pentru Salvamont Gheorghieni,
  • 1 apel pentru Salvamont Sibiu și Salvamont Argeș,
  • 1 apel pentru Salvamont Argeș,
  • 1 apel pentru Salvamont Mureș,
  • 1 apel pentru Salvamont Bihor,
  • 1 apel pentru Salvamont Dâmbovița,
  • 1 apel pentru Salvamont Județul Brașov,
  • 1 apel pentru Județul Cluj.

În urma acestor intervenții, au fost salvate 58 de persoane, dintre care 12 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru a fi transportate la spital, iar 3 persoane au fost transferate către elicopterul SMURD pentru a fi transportate la unitățile spitalicești.

De asemenea, Dispeceratul Național Salvamont a primit 42 de apeluri în care se cereau sfaturi și informații referitoare la diverse trasee turistice din zona montană.

Salvamont România îndeamnă la prudență și responsabilitate în timpul activităților montane și invită publicul să sprijine campania de reducere a numărului de accidente montane. Nu uitați că luna august a fost desemnată „Luna Responsabilității pe Munte,” având în vedere frecvența și gravitatea accidentelor montane în această perioadă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.