Primarul din Caracal, Ion Doldurea, al cărui fiu deține stația GPL ilegală din Crevedia unde au avut loc exploziile soldate cu doi morți și 56 de răniți, s-a suspendat din PSD. Edilul a făcut anunțul pe Facebook, printr-un mesaj în care a explicat de ce a luat această decizia.
„Având în vedere situația creată, deși nu am și nu am avut niciodată vreo implicare în societatea comercială unde s-a întâmplat tragicul eveniment, dar fiind vorba de un membru al familiei mele, pentru a nu exista nici un alt fel de interpretare, am luat decizia de a mă suspenda din calitatea de membru al PSD și, implicit, din orice altă funcție politică deținută”, a scris edilul pe rețelele de socializare.
Acest mesaj vine după ce cu o zi înainte el a fost contactat de România TV și a confirmat că stația a aparține fiului său: „E a băiatului meu, dar e dezafectată. Nu de acolo a pornit toată treaba”. El a fost întrebat dacă știe că au murit oameni în urma exploziilor, răspunsul lui fiind: „Da, știu. Este vorba despre o persoană. Ceilalți, pompierii, este problema lor”.
De altfel, prin mesajul de duminică primarul din Caracal a și-a prezentat și punctul de vedere referitor la discuția cu reporterii de la televiziunea amintită:
„Nu am nici o scuză dar vreau să le spun tuturor că regret profund că în spațiul public a fost indusă ideea că aș fi nepăsător față de efortul și sacrificiul pompierilor și forțelor de ordine implicate într-o astfel de situație. La momentul acelei discuții cu jurnalista, pe baza informațiilor lapidare pe care le aveam, m-am referit pe de o parte la angajați ai firmei, victime ale deflagrației, și pe de altă parte, la pompieri ca profesioniști aflați într-o operațiune în care își asumă riscuri. Raportat la situația de fapt, responsabilitatea efectuării manevrelor la fața locului pentru stingerea incendiilor aparține pompierilor, motiv pentru care m-am exprimat folosind expresia ”E problema lor””.