Secretarul general adjunct al NATO în vizită la Brașov. El va participa la aniversarea Zilei Vânătorilor de Munte

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, participă, vineri, la aniversarea Zilei Vânătorilor de Munte de către Armata Română, eveniment organizat la Comandamentul Brigăzii 2 „Sarmizegetusa” din Braşov.

Conform unui comunicat de presă, ulterior, secretarul general adjunct al NATO va vizita Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov, unde se va întâlni cu cadrele didactice şi cu studenţii.

În agenda secretarului general al NATO este inclusă și o vizită la Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare (DRESMARA), unul dintre Centrele NATO de instruire şi educaţie pentru parteneri.

Tot vineri, Mircea Geoană va susţine un discurs în cadrul Rethink Summit, ce se va desfăşura la Hotel Ana Sport, din Poiana Braşov, şi va avea o întâlnire cu oamenii de afaceri locali, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Braşov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.