FOTO. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – 50 de ani de la înfiinţare. „Un nou spital ar trebuie să fie proiectul Brașovului”

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a împlinit 50 de ani, iar aniversarea a fost sărbătorită cum se cuvine, printr-un eveniment special, în care, prin discursurile lor, participanții – oficiali locali și medici importanți ai „Județeanului” – au făcut o radiografie a spitalului, dar au vorbit și despre viitor.

Cu oaceastă ocazie, medici care au „scris istoria” unității sanitare au primit diplome de excelență, iar oficialii care de-a lungul timpului au susţinut instituţia au plecat şi ei de la eveniment cu plachete. Nu au fost uitați nici cei care formează actuala echipă a „Județeanului”, pentru că diplome au primit și actuali medici, dar și asistenții medicali, infirmierele sau brancardierii.

Un spital mic primit în urmă cu 50 de ani, un spital mare dorit pentru următorii 50 de ani

Prin discursurile lor, unii dintre invitați au amintit de faptul că actualul spital este unul mic și că orașul nostru are nevoie de o nouă unitate sanitară. De exemplu, președintele Colegiului Medicilor Brașov, dr. Gabriel Moraru, a amintit că în urmă cu jumătate de secol, Brașovul a primit un spital de „oraș mic”:

„În 1973, Brașovul a primit un spital asemănător celui din Focșani sau a altor unități din orașe mai mici.
Actualul spital s-a putut dezvolta în exterior foarte puțin. Singura dezvoltare majoră a fost noua Unitatea de Primiri Urgențe. Restul dezvoltării s-a făcut prin restructurare internă. Sper ca peste 50 de ani să vorbim despre o nouă locație a spitalului Brașovului”, a precizat dr. Moraru.

În același registru a fost și discursul ministrului Dezvoltării, Adrian Veștea, care, după ce a amintit că începând cu anul 2016 (când a devenit președinte al Consiliului Județean Brașov) a alocat tot mai mulți bani pentru sănătate, a amintit și de proiectul noului spital.

„Avem obligația să ne gândim la viitor, să trecem de declarații și să ne asumăm un spital al nostru, al brașovenilor. Ambiția noastră este de a construi o nouă unitate medicală. Nu vă așteptați ca cineva să ne dea banii. Noi trebuie să «furăm startul» și să începem lucrările, pentru a demonstra apoi că trebuie să beneficiem de resurse financiare din alte surse. O unitate medicală nouă ar trebui să fie următorul proiect al Brașovului. Spitalul Județean este cea mai importantă unitate medicală pe care o are Brașovul. Este o unitate care, chiar dacă nu are un caracter regional, de cele mai multe ori a avut o activitate regională. Anual, peste 80.000 de persoane trec pragul aceste unități medicale și se întorc sănătoase”, a spus Adrian Veștea.

Despre dezvoltarea infrastructurii sanitare brașovene a vorbit și directorul interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Emil Mailat:

„50 de ani de spital, 50 de ani de sănătate continuă în cadrul județului Brașov, alături de o echipă fantastică de oameni dedicați, care pun foarte multă pasiune și care au putut să compenseze eventualele lipsuri de-a lungul aceste jumătăți de veac (…) Brașovul are nevoie de spital și de o sănătate la standarde europene. Brașovul are nevoie de mai multe spații spitalicești. Brașovul are nevoie de mai multă înțelegere și răbdare”.

Mulți medici, absolvenți ai Universității Transilvania Brașov

Pe de altă parte, cei care au ținut discursuri au au vorbit și despre personalul medical, iar mesajul lor a fost că, din acest punct de vedere, „brașovenii sunt pe mâini bune”.

„În ultimii ani, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a beneficiat de investiții semnificative, atât în modernizarea infrastructurii, cât și a aparaturii. Aceste investiții sunt dublate de calitatea personalului medical. La Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov există și un corp medical de o calitate extraordinară, care dă dovadă de mult profesionalism”, a spus prefectul județului.

Mulți dintre medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov sunt absolvenți ai Facultății de Medicină a Universității Transilvania, care a fost înființată în urmă cu 31 de ani, în 1992.

„Domnul ministru Adrian Veștea a amintit de investițiile în infrastructura medicală. Noi, în ultimii 31 de ani, am investit în resursa umană. Există o legătură strânsă între Universitatea Transilvania și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și sper ca aceasta să se dezvolte în viitor”, a spus rectorul Universității Transilvania, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.

2.000 de paturi în anii 70-80

Spitalul Judeţean Brașov s-a înfiinţat în decembrie 1973, prin unificarea mai multor unităţi sanitare existente la acel moment în oraş: Spitalul Județean (edificiu nou construit), Spitalul Mârzescu , Spitalul de Oncologie, Spitalul de boli deramato-venerice, Spitalele uzinelor Tractorul și Steagu Roșu, Centrul de transfuzii sanguine, Stația de salvare, Centrul sanitar anti-epidemic, Centrul de stomatologie și mai multe policlinici și dispensare comunale și orășenești. Încă de la început spitalul a avut o structura pavilionară, partea tehnico-administrativă funcționând în pavilionul central de pe Calea București.

În perioada anilor 70-80, spitalul avea aproximativ 3.000 de salariați și aproximativ 2.000 de paturi.

După anul 1990, spitalul a trecut prin mai multe reorganizări, iar în acest moment are aprobate 915 paturi repartizate pe 33 secții și compartimente.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.