Celula nr. 3 de la Depozitul Ecologic de la Săcele, închisă în anul 2026. Ce lucrări vor fi făcute pentru captarea gazelor de deșeu

După a fost umplută în anul 2021, Celula nr. 3 a Depozitului Ecologic Zonal de la Săcele deținut de Fin – Eco va fi închidă definitiv până în anul 2026. Proiectul este acum în etapa obținerii acordului de mediu, pe siteul Agenției pentru Protecția Mediului Brașov fiind depus memoriul de prezentare al proiectului.

Conform proiectului, la Celula nr. 3 vor fi realizare lucrări de impermeabilizare, iar pe lângă cele 9 puțuri de captare a gazului de deșeu realizate în perioada exploatării, vor mai fi realizate încă 9. Gazul captat de aceste puțuri va fi ars în instalația de neutralizare amenajată încă din anul 2020, la aceasta fiind racordate și primele două celule (în care depozitarea s-a sistat în anii 2010 și 2016).

De asemenea, această celulă va fi impermeabilizată, iar în etapa finală pe depozit se va planta gazon. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 36 de luni de la data emiterii ordinului de începere.

În memoriu se mai arată că după ce a fost sistată depozitarea în Celula nr. 3, la aceasta s-au făcut lucrările de închidere temporară, prevăzute de legislația în vigoare.

Cât gaz se extrage din depozitul de deșeuri

Conform estimărilor operatorului, anul acesta, din Depozitul Ecologic Zonal de Deșeuri (inclusiv din Celula nr. 4, aflată în exploatare) se va extrage un volum de 1.031 de metri cubi pe oră, din care 370 de metri cubi pe oră din Celula nr. 3.

„O îmbunătățire semnificativa a volumului de gaz colectat de pe celula 3 este de așteptat a se întâmpla în anul 2026, la închiderea finală a acesteia. La acel moment, straturile de impermeabilizare a depozitului, vor putea aduce o creștere a volumului de gaz colectat de până la aproximativ 450 mc/h”, au menționat reprezentanții Fin-Eco.

Gazul de deșeu de la Depozitul Ecologic este pe lista surselor de mirosuri care afectează periodic Brașovul.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.