Cinci persoane, bănuite că ar fi comercializat droguri unor persoane de pe raza judeţului Braşov, inclusiv unor minori, au fost arestate în baza unor mandate emise de Tribunalul Braşov.
Conform unui comunicat transmis, joi, de DIICOT, procurorii braşoveni au dispus reţinerea a cinci inculpaţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
“Din actele de urmărire penală a rezultat că inculpaţii au deţinut şi comercializat, în mod repetat, cu sume între 60 şi 900 lei, cantităţi de droguri de risc (canabis), de mare risc (cocaină, speed şi ecstasy) şi substanţe cu efecte psihoactive către consumatori, inclusiv minori, din judeţul Braşov. În urma celor 12 percheziţii domiciliare efectuate (în dosar – n.r.) au fost identificate şi ridicate cantităţi de droguri (canabis, MDMA, ciuperci cu efect halucinogen), mai multe grindere, cântare electronice de precizie, obiecte purtătoare de urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă”, se arată în comunicatul citat.
Cele cinci persoane au fost prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, care a dispus arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Braşov. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Română.
Fii primul care comentează