Parcul IUS e mai aproape de a deveni realitate: primarul Coliban ia în considerare inclusiv organizarea unui referendum local

„Dacă este necesar, iau în calcul inclusiv organizarea unui referendum local” a declarat primarul Allen Coliban la consultarea publică din 12 martie, având ca temă amenajarea unui parc pe fosta platformă industrială Lubrifin – IUS – Lemexim. Viitorul parc este proiectat pe o suprafață de 9,2 hectare și ar deveni cel mai mare parc al Brașovului. (*Articol al USR Brasov).

Cel mai mare parc al Brașovului

Conform proiectului, pe o suprafață de 91.987 de m.p., primăria vrea să amenajeze cel mai mare parc al Brașovului, cu facilități de relaxare și practicare a sportului în aer liber. Este un proiect care vizează creșterea calității vieții locuitorilor din câteva cartiere dens populate ale Brașovului – Astra, Scriitorilor, Florilor, Craiter – în care oamenii nu se pot bucura în prezent de zone de recreere aproape de casele lor. Proiectul a fost promovat de USR încă din 2020 și se bucură de o largă susținere din partea brașovenilor.

Fostul PUZ al platformei, aprobat în 2018, care prevedea împânzirea zonei cu blocuri noi a expirat în 28 iunie 2023. Faptul că nu a fost prelungit este un efect al depolitizării Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU), în cadrul căreia a fost luată decizia. Specialiştii membri în CTATU n-au găsit temeiuri de a aviza un proiect care presupunea construirea de noi blocuri într-o zonă cu densitate mare de blocuri, fără spaţii verzi şi fără funcţiunile de care au nevoie oamenii. Acest pas e unul foarte important pentru realizarea parcului.

„Avem această oportunitate fantastică dată de faptul că platforma e la ora actuală neconstruită, inclusiv de faptul că i-a expirat PUZ-ul anul trecut, și am și justificat de ce PUZ-ul acesta nu a fost oportun să mai fie prelungit. Prin urmare, nu cred că reprezentanții comunității se vor opune acestui proiect. Dacă este necesar, iau în calcul inclusiv referendum local, pentru că oricum se apropie niște alegeri. Pot să inițiez un referendum local care să fie organizat cu ocazia alegerilor locale.” – a declarat primarul Allen Coliban.

Amenajarea parcului are la bază un studiu de oportunitate, aprobat de Consiliul Local în 2021.

Cum ar putea arăta parcul de pe fosta platformă industrială

Conform proiectului studiului de fezabilitate (SF), spațiul parcului a fost împărțit în mai multe zone: un nucleu central cu zonă de întâlnire și odihnă, un amfiteatru care va permite și organizarea de evenimente, un turn de observație cu platformă de observare (birdwatch), un mic lac și o zonă pentru yoga, mai multe terenuri de sport – un skatepark, o zonă pentru practicarea parkour-ului, una pentru workout, o zonă de fitness, terenuri de baschet și un teren multifuncțional, locuri de joacă pentru copii adaptate mai multor categorii de vârstă, o roată panoramică, o grădină cu flori, o zonă cu hamace, trei zone dedicate cățeilor, amenajate în funcție de talia patrupedelor.

Sunt în derulare alte proiecte de parcuri în municipiul Brașov

Braşovul va avea în curând două parcuri noi. Primul parc va fi amenajat în jurul Cetăţuii, care a revenit anul trecut în patrimoniul municipiului Braşov. Terenul avut în vedere pentru acest parc este în proprietatea municipiului Brașov și are o suprafață de 8.75 hectare. Cel de-al doilea parc va fi pe strada Lânii, pe o suprafață de 3.1 hectare. Pentru ambele parcuri au fost aprobate studiile de fezabilitate (SF).

Realizarea de parcuri în cartierele Brașovului e un demers al administrației USR. În viziunea actualei conduceri a Brașovului, dezvoltarea orașului nu presupune a da liber la păduri de blocuri oriunde și oricum. Cartierele trebuie să dispună de toate funcțiunile necesare pentru oameni. Pe lângă trotuare, parcări, magazine, creșe și grădinițe, este nevoie și de zone de recreere. Administrația USR rămâne fidelă conceptului de-a dezvolta orașul pentru oameni. Dorește parcuri în care mamele să-și plimbe copilașii și să se bucure de momente fericite, în care seniorii să se dezmorțească și să socializeze, iar tinerii să se relaxeze citind sau făcând un picnic departe de jocurile pe calculator sau de televizor. Parcuri în care oamenii să-și plimbe animalele de companie, să joace baschet sau să practice alte sporturi și să se bucure de viață.

*Articol al USR Brașov

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.