Ramai la curent!

Cotidian

Cum se poate solicita urna mobilă în municipiul Brașov pentru alegerile din 9 iunie

Publicat

in

Pentru a asigura dreptul la vot tuturor cetățenilor care doresc să participe la alegerile din data de 9 iunie 2024 pentru membrii din România în Parlamentul European și cele pentru autoritățile administrației publice locale, în cazul persoanelor netransportabile există posibilitatea ca exercitarea votului să se facă prin intermediul unei urne speciale, mobile.

De această facilitate beneficiază următoarele categorii de alegători:

  • persoanele care nu se pot deplasa din cauză de boală sau invaliditate;
  • cei internați într-o unitate sanitară publică sau privată, într-un cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea așezăminte sociale publice sau private;
  • persoanele reținute, persoanele reținute în baza unui mandat de arestare preventivă, persoanele asupra cărora s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu și persoanele care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale.

În cazul alegătorului netransportabil care se află în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă, acesta îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la secţia de votare la care este arondat, după domiciliu sau reşedinţă.

La alegerile europarlamentare, alegătorul netransportabil care se află în altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă îşi poate exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale la cea mai apropiată secţie de votare de locul unde se află.

Cererile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale pot fi depuse atât prin mijloace electronice, cât și fizic, prin intermediul oricărei persoane. Ele trebuie însoțite de copii ale oricărui act din care rezultă situația de fapt care califică alegătorul drept alegător netransportabil, astfel încât să se poată stabili lipsa posibilității alegătorului de a se autodeplasa la sediul secției de votare.

Pentru organizarea optimă a procesului de votare prin intermediul urnei mobile se recomandă depunerea cererilor până în data de 7 iunie 2024 la Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Brașov (sediul CATTIA, str. Institutului nr. 35, sau pe email: bv.brasov@bec.ro). Cererile pot fi depuse și la biroul secției de votare de care aparține alegătorul cu domiciliul sau reședința în Brașov, sau la cea mai apropiată secție, pentru cei care nu se încadrează în prima categorie, în ziua prevotării (sâmbătă, 8 iunie) în intervalul orar 18.00-19.00.

În cazul în care se solicită prezența urnei mobile în ziua votării (duminică, 9 iunie), pentru a se putea asigura procesarea cererii, deplasarea echipei care însoțește urna specială, votarea și returnarea la secția de votare a respectivei echipe anterior orei 22.00, se recomandă ca această solicitare să se depună până la ora 14.00.

Modelul de cerere pentru urna specială se regăsește în Hotărârea Biroului electoral Central nr. 65, pag. 11: https://locale2024.bec.ro/wp-content/uploads/2024/04/hot_65H.pdf

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ANALIZA BVM. Minus 145 de posturi din organigrama Primăriei Brașov și a unor servicii din subordinea Consiliului Local

Publicat

in

Primăria Brașov și instituțiile și serviciile publice din subordinea Consiliului local vor avea organigramele mult diminuate, din schemele de personal urmând să fie tăiate 145 de posturi.

Numărul maxim de posturi maxim de posturi la nivelul municipiului,a fost transmis de Prefectura Brașov, iar Consiliul Local Brașov va trebui să aprobe hotărâre aferentă în ședința de plen din 31 martie.

Conform calculului Prefecturii, anaizat de Brașov Metropoluitan, în organigramele Primăriei Brașov (aparatul de specialitate al primarului), Direcției Fiscale Brașov, Serviciului Public Administrare Piețe, Direcției Administrare Infrastructură Sportivă, Grădinii Zoologice și Clubului Sportiv Municipal Brașov (doar activitatea administrativă, fără secțiile sportive) trebuie să includă un număr total de 523 de posturi. În prezent, în organigramele acestor instuții sunt 668 de podturi, însă nu toate sunt ocupate.

Posturi vor fi tăiate din fiecare instituție:

  1. 1. Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brașov: 65 de posturi – de la 336 la 271;
  2. 2. Direcția Fiscală Brașov: 33 de posturi – de la 151 la 118;
  3. 3. Serviciul Public Administrare Piețe Brașov: 13 posturi – de la 52 la 39;
    4. Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov: 12 posturi – de la 51 la 39;
  4. 5. Grădina Zoologică Brașov: minus 20 de posturi– de la 63 la 43;
  5. 6. Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov: minus 2 posturi– de la 15 la 13 posturi.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa Brașov vrea să rezolve problema apei cu turbiditate. La Uzina de Apă Tărlung va fi adăgată o nouă treaptă de tratate

Publicat

in

Apa tulbure nu va mai curge la robinetele brașovenilor. Astfel, printr-un proiect cu finanțare europeană, prin Programul de Dezvoltare Durabilă, Compania Apa Brașov va realiza la Uzina de Apă Tărlung un decantor lamelar, care va permite tratarea apei foarte tulburi (cu o turbiditate mai mare de 80 NTU). În aceste condiții, uzina de la acumularea Tărlung va putea furniza apă și în perioadele în care sunt viitori, iar apa din lac devine extrem de tulbure.

Pentru montarea și punerea în funcțiune a decantorului, operatorul regional de apă a lansat o licitație cu o valoare estimată de 20.752.117 lei, fără TVA.

Decantorul va procesa 510 litri de apă pe secundă

Noul echimament va avea o capacitate de procesare de 510 l/s și va completa actualul sistem de tratare a apei de la uzina de apă.

În prezent, în cazul în care apa din lac devine foarte tulbure și nu mai poate fi tratată, Compania Apa Brașov apelează la sursele subterane, însă costurile sunt mai mari.
Din lacul de acomulare de pe pârâul Tărlung este alimentat municipiul Brașov și localitățile din Zona Metropolitană deservite de operatorul regional de apă.

Citește mai departe

Cotidian

Închiderea gropii de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj, mai costisitoare pentru bugetul local al Brașovului. Cofinanțarea municipiului crește cu aproape 21%

Publicat

in

Transformarea fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș – Triaj a municipiuliui Broșov va pune o presiune suplimentară pe bugetul local, față de estimarea inițială.

Pentru acest proiect,estimat la 135.453.971 lei (TVA inclus), Primăria Brașov a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru, iar la momentul respectiv municipalitatea brașoveană a luat în calcul o contribuție de 50.698.443,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Între timp, Primăria Brașov a primit o adresă de la autoritatea finanțatoare, prin care se solicită Primăriei Brașov „modificarea contribuției proprii în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv majorarea contribuției proprii de la 2% la 22,71%”. În aceste condiții, suma ce trebuie asigurată de la bugetul locoal va fi de 68.607.073 lei (inclusiv TVA), majorarea fiind de 17.908.630 lei.

Proiectul are ca obiectiv reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban.

Citește mai departe

Trending