Pavilionul de la Sânpetru al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, deschis în câteva zile. Aici vor fi mutați pacienții de la secțiile Psihiatrie

Două secții de Psihiatrie de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov vor fi mutate în câteva zile din Pavilionul Central de pe strada Prundului din Brașov în pavilionul de la Sânpetru. Cele două secții, respectiv Psihiatrie I (cu 43 de paturi) şi Psihiatrie III (41 de paturi), precum și de spitalizarea de zi (5 paturi) au funcționat în clădirea de pe strada Prundului începând din 1 martie 2022, când au fost evacuate din clădirea de pe strada Mihai Eminescu, însă cu o capacitate restrânsă.

„Ne-am îndeplinit toate obligațiile pentru mutarea secțiilor de psihiatrie din Pavilionul Central în cel de la Sânpetru. Personalul a mers deja în noul pavilion de la Sânpetru, pentru a vedea cum sunt amenajate saloanele și pentru a face probele echipamentelor. Mai trebuie rezolvată problema transportului în comun, lucru care se va întâmpla în câteva zile, discuțiile în acest sens fiind purtate deja cu RATBV”, a declarat directorul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, Bogdan Rusu.

Pe de altă parte, reprezentantul spitalului a menționat relocarea secțiilor de Psihiatrie, în Pavilionul Central de pe strada Prundului va fi redeschis compartimentul de recuperare neurologică, iar la secțiile de neurologie va fi crescut numărul de paturi. De asemenea, va exista și un sector de recuperare în cadrul ambulatoriului.

Clădirea din Sânpetru a intrat în patrimoniul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov în urma desființării Unității de Asistență Medico Socială.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.