Ramai la curent!

Prima Pagina

FOTO. Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a atins pragul de 200.000 de pasageri. Va ajunge la obiectivul anunțat de Consiliul Județean Brașov pentru acest an?

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a atins în 30 august pasagerul cu numărul 200.000, iar acesta a fost întâmpinat de președintele interimar al Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, dar și de viitorul șef al administrației județene, Adrian Veștea, care își va începe mandatul în luna octombrie.

Pasagerul cu numărul 200.000 a fost braşoveanca Alina Toma, care a călătorit de la Munchen la Braşov cu zborul FL 1002 al companiei Fly Lili, alături de fiica ei și de o prietenă. La aterizare, Alina și cea mică au primit două bilete dus-întors din partea Fly Lili, un voucher pentru două nopți de cazare la QResort Spa, cu toate facilitățile incluse, dar și flori și o diplomă.

„A fost prima dată când am zburat cu compania Fly Lili. Soţul meu călătoreşte mai des, deoarece lucrează în Munchen, dar pentru noi a fost o premieră. Zborul a decurs foarte bine, ne-a plăcut, serviciile companiei au fost foarte bune, iar această primire m-a surprins şi mi-a adus o mare bucurie. Este extraordinar că putem avea ocazia de a zbura de la Braşov spre destinaţiile dorite”, a mărturisit Alina Toma.

Declarații optimiste din partea oficialilor

După ce au oferit cadourile, oficialii brașoveni care au întâmpinat-o pe Alina au făcut declarații optimiste în ceea ce privește viitorul aeroportului.

Astfel, președintele ales al Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a ținut să le transmită un nou mesaj scepticilor:

„Contrar tuturor scepticilor care credeau că nu se va zbura niciodată de la Braşov, iată că Aeroportul Braşov reuşeşte să se situeze, în unele luni, chiar pe locul 9 între cele 17 aeroporturi pe care le are România. Astăzi am atins cifra de 200.000 de pasageri şi am toată convingerea că în perioada următoare Aeroportul Braşov va avea un trend din ce în ce mai bun şi vom ajunge într-un timp relativ scurt să fim între primele şase, poate chiar cinci aeroporturi din ţară. Avem planuri serioase pe partea de infrastructură, legate de extinderea platformelor aeroportuare şi vom face în aşa fel încât toate deficienţele cu care le confruntăm la ora actuală să le rezolvăm. Vom da mult mai multă încredere tuturor companiilor aeriene şi îi asigur pe braşoveni că în urma studiilor pe care operatorii aerieni le vor face, vom avea din ce în ce mai multe destinaţii asigurate de pe Aeroportul Braşov”.

La rândul său, președintele interimar al Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, a vorbit despre „dezvoltarea armonioasă” a aeroportului:

„Este o zi emoţionantă. Ne-am dorit că acest aeroport să funcţioneze şi ne bucurăm să-l vedem că funcţionează bine. Desigur, am întâmpinat şi multe greutăţi, aşa cum se întâmplă atunci când pui un astfel de obiectiv pe harta ţării, dar evenimentul de astăzi demonstrează tuturor că tot ceea ce am făcut până acum am făcut bine. Aşteptăm ca aeroportul să se dezvolte armonios şi sfârşitul anului, când vom depăşi 300.000 de pasageri, va arăta o dată în plus că ne-am aşezat pe o traiectorie normală de creştere. Această zi ne invită la noi investiţii, pe care deja le-am gândit şi le avem în lucru la nivel de studiu de fezabilitate, aşa cum este extinderea parcării pentru aeronave. Le transmitem braşovenilor şi pe această cale să aibă încredere în aeroportul nostru şi să-l folosească, pentru că este viu, funcţionează şi va funcţiona din ce în ce mai bine”.

Totuși, Șerban Todorică nu a precizat dacă cifra de 300.000 ce va fi atinsă la finalul anului include și pasagerii din anul 2023.

„Suntem entuziaşti când vedem că numărul pasagerilor pe Aeroportul din Ghimbav creşte simţitor. Iată că realizarea acestui aeroport s-a dovedit a fi foarte necesară pentru judeţul Braşov, pentru judeţele limitrofe şi pentru toţi cei care aleg să vină să zboare la şi de la Ghimbav. În calitate de primar al oraşului care găzduieşte aeroportul, sunt fericit că toţi aceşti pasageri păşesc pe teritoriul localităţii noastre, ceea ce reprezintă încă o promovare frumoasă pentru noi, pentru Braşov, pentru judeţ în ansamblu. Nu pot decât să felicit încă o dată echipa de conducere a administraţiei judeţene, pe cea a aeroportului şi pe domnul ministru Adrian Veştea pentru tenacitatea pe care a avut-o în construcţia acestui obiectiv. Suntem mândri şi sperăm că poate chiar anul viitor vom premia pasagerul cu numărul 500.000”, a afirmat Ionel Fliundra, primarul Ghimbavului, oraș pe teritoriul căruia este aeroportul.

„Aeroportul nostru cunoaşte o creştere naturală”

„A fost un moment plin de emoţie şi bucurie, mai ales că zi de zi terminalul este plin de pasageri, avem mai multe aeronave prezente în acelaşi timp pe platformă şi pas cu pas aeroportul nostru cunoaşte o creştere naturală. Abia aşteptăm să-i surprindem pe braşoveni şi nu numai, cu alte reuşite”, a menţionat Ştefan Daniel Micu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. 

Constantin Albu, directorul general al regiei, a subliniat:

Pentru noi este esenţială satisfacţia călătorilor care trec prin aeroport şi mulţumirea lor în ceea ce priveşte condiţiile pe care le oferim. Am observat din interacţiunile directe sau indirecte cu pasagerii că sunt mulţumiţi în ceea ce priveşte facilităţile din terminal, amabilitatea şi profesionalismul angajaţilor, condiţiile de tranzit, curăţenia şi accesibilitatea, iar pentru îmbunătăţirea condiţiilor sub toate aspectele am ţinut cont de sugestiile şi sesizările lor. Am amenajat locuri speciale de fumat, am deschis snack-baruri în zona Schengen şi non-Schengen şi asigurăm WI-FI gratuit în tot aeroportul. Cât mai mulţi pasageri cu zâmbetul pe buze, care să călătorească spre cât mai multe destinaţii reprezintă certitudinea că ne facem treaba cum trebuie”. 

Mai e mult până la 300.000: 117.784 de pasageri, până în 30 august

Conform raportului de activitate al Regiei Autonome Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, în anul 2023 au fost înregistrați 82.716 de pasageri. Dacă îi scădem pe aceștia din cifra de 200.000, rezultă că în perioada 1 ianuarie – 30 august (ora 12.10, când a aterizat aeronava în care era pasagerul cu numărul 200.000) la Aeroportul Internațional Brașov au fost 117.784 de pasageri. În aceste condiții este greu de crezut că până la finalul anului vor mai fi înregistrați încă 170.000 de pasageri, pentru a se atinge estimarea făcută de Șerban Todorică în luna iunie, respectiv 370.000 de pasageri în anul 2024, având în vedere că s-a încheiat perioada vacanțelor, iar cursele charter vor fi tot mai puține. De altfel, este posibil ca anul acesta să nu fie întâmpinat pasagerul cu numărul 300.000, pentru că este greu de crezut că în cele patru luni rămase din acest an să mai fie înregistrate 100.000 de persoane.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

S-a stins din viață unul dintre membrii trupei Holograf

Publicat

in

În această dimineață s-a stins din viață Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf. Anunțul a fost făcut pe Facebook de mai mulți apropiați ai muzicianului.

Muzicianul avea 70 de ani și se lupta cu o boală incurabilă.

„A plecat Mugurel Vrabete de la Holograf. E o veste foarte tristă. Mugurel era un om foarte distins, cultivat, blând, bun și un membru de bază al trupei, un basist talentat. Las un gând aici pentru cei dragi care au rămas în urma lui. Tinerețea noastră a însemnat și Holograf, deci și Mugurel. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de socializare.

Membrii formației Holograf au transmis, după decesul basistului trupei, Mugurel Vrabete, că acesta a fost pentru ei „un punct de echilibru” omul care îi aduna și îi așeza atunci când lucrurile se complicau.

„Vine o zi… și astăzi a venit o zi dureroasă. Iulian Vrabete a plecat dintre noi, după o luptă cu o boală incurabilă. A fost parte din familia Holograf timp de peste 40 de ani. Am scris împreună o mare parte din povestea trupei și am trăit împreună și bucurii, și tristeți. Ne doare enorm lipsa lui. Mugurel nu a fost doar prietenul nostru, fratele mai mare, basistul trupei sau un muzician pasionat și talentat. Pentru noi a fost un punct de echilibru, omul care ne aduna și ne așeza când lucrurile se complicau. Gândurile noastre sunt acum alături de familia lui. Drum lin, Mugurel”, au transmis membrii trupei într-o postare pe pagina de Facebook.

Citește mai departe

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Publicat

in

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Citește mai departe

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Publicat

in

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Citește mai departe

Trending