717 de absolvenți de liceu din județul Brașov s-au înscris la Bacalaureatul de toamnă, ce se desfășoară în perioada 19-22 august. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar al Județului (IȘJ) Brașov, la prima probă, cea de Limba și literatura română, desfășurată în 19 august, s-au înscris 337 de candidați din județul nostru, dintre care 43 au absentat.
„Un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. Candidatul eliminat, care ar fi trebuit să susțină proba la centrul de examinare din municipiul Făgăraș, a fost depistat cu un dispozitiv audio de ultimă generație, cu ajutorul căruia ar fi urmat să comunice cu exteriorul. Candidatul nu va mai avea dreptul să participe la celelalte două probe, dar nici la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur.
Calendarul probelor:
19 august: Limba și literatura română
20 august: Proba obligatorie a profilului – proba E.c)
21 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)
22 august: Limba și literatura maternă – proba E.b).
Afișarea primelor rezultateva avea loc luni, 26 august, până la ora 12.00 (pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, atât în format standard, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip prin intermediul căreia își exprimă acordul informat privind faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială (prin creștere sau descreștere).
Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 30 august.
Tinerii europeni care au 18 ani sunt invitați să prindă trenul DiscoverEU, o acțiune a programului Erasmus+. Programul este organizat cu ocazia împlinitii a 40 de existență a Spațiului Schengen, iar noua rundă de înscrieri a început în 8 aprilie și se încheie pe 22 aprilie 2026.
Prin acest program, 40.000 de tineri primesc un permis de călătorie pentru a se deplasa cu mijloacele de transport cele mai ecologice, cum ar fi trenurile. În cazul persoanelor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate pot fi acceptate și alte mijloace de transport. De asemenea, ei vor primi un card de reducere DiscoverEU pentru a beneficia de numeroase reduceri la cazare, activități culturale și sportive, transport local sau alte servicii.
Tinerii selectați pot călători până la 7 zile într-un interval de maximum o lună, în perioada autorizată de călătorie: 1 iulie 2026 – 30 septembrie 2027. Aplicanții pot merge singuri sau împreună cu până la 4 prieteni, dacă și aceștia îndeplinesc condițiile de participare.
Programul oferă și sprijin suplimentar pentru participanții cu dizabilități.
Programul include:
– transport gratuit, în principal cu trenul;
– reduceri la cazare, transport local, activități culturale și sportive;
– oportunitatea de a descoperi cultura și istoria Europei și de a întâlni tineri din alte țări.
Care sunt regulile de participare:
– Solicitanții trebuie să fie născuți între 1 iulie 2007 și 30 iunie 2008;
– Solicitanții trebuie să aibă act de identitate, pașaport sau permis de ședere valabil;
– Solicitanții trebuie să fie cetățeni sau rezidenți într-o țară eligibilă;
– Solicitanții trebuie să completeze formularul online și quiz-ul de selecție.
Râșnovul se pregătește pentru unul dintre cele mai inedite și amuzante evenimente ale primăverii. Pe 25 aprilie 2026, râul Ghimbășel va deveni scena unei competiții spectaculoase de imaginație, îndemânare și voie bună: Regața Ghimbășel, ajunsă la ediția a doua.
Evenimentul promite să adune laolaltă copii, părinți, prieteni și pasionați de construcții neobișnuite, într-un concurs dedicat bărcuțelor și obiectelor plutitoare realizate manual. Organizatorii îi invită pe toți cei care au spirit de aventură și puțină ingeniozitate să își construiască propria „ambarcațiune” din aproape orice material, cu o singură condiție esențială: să plutească măcar cinci minute.
Competiția va începe sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, iar participanții sunt așteptați la linia de start cu cel puțin 45 de minute înainte, pentru confirmarea înscrierii. Traseul va avea o lungime de până la 150 de metri, pe râul Ghimbășel, în localitatea Râșnov.
Premii pentru viteză, creativitate și idei ingenioase
Pe lângă atmosfera relaxată și distractivă, concurenții vor avea și șansa de a pleca acasă cu premii.
Organizatorii au pregătit:
3 premii pentru viteză la fiecare categorie
3 premii pentru realizare artistică
3 premii pentru inovare tehnică
Astfel, nu doar cele mai rapide ambarcațiuni vor fi apreciate, ci și cele mai spectaculoase sau inventive.
Concurs pentru toate vârstele
Regața este deschisă tuturor categoriilor de vârstă, iar participarea se poate face atât individual, cât și în echipă — fie că este vorba despre familii, grupuri de prieteni sau echipe formate din participanți de vârste diferite. Fiecare participant sau echipă poate înscrie cel mult o ambarcațiune pentru fiecare categorie.
Organizatorii încurajează creativitatea și utilizarea materialelor reciclate sau reciclabile, însă atrag atenția că nu sunt permise sisteme de propulsie motorizate montate pe bărcile din concurs.
Participarea este gratuită
Un alt motiv bun de luat în calcul pentru o zi de weekend altfel: participarea este gratuită.
FOTO. Cursuri gratuite la Homorod: Elevii din localitate învață istoria locală și capătă abilități de comunicare în limba germană, într-un proiect cu fonduri europene
Activitățile în cadrul proiectului „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară” au adus săptămâna aceasta două noi cursuri gratuite pentru elevi ai școlii din localitate. Zece copii au deprins abilități de comunicare în limba germană, pentru a putea ghida turiștii aflați în localitate, după care șase dintre ei s-au perfecționat și în cadrul unui curs de istorie locală.
Primele noțiuni de limbă germană, în Săptămâna Verde
Pentru 10 elevi din comuna Homorod, Săptămâna Verde a fost o oportunitate neașteptată de a-și dezvolta cunoștințele. În perioada 30 martie – 1 aprilie, au participat la cursuri gratuite organizate chiar la școală în cadrul proiectului „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară”, finanțat cu fonduri europene și implementat de către Parohia Evanghelică CA Homorod, cu sprijinul Primăriei Homorod. Elevii au dobândit primele noțiuni de limba germană, șase dintre ei aflând apoi și lucruri interesante despre localitatea în care trăiesc, în cadrul unui curs de istorie locală.
Curs de istorie locală, la Homorod, pentru cei mai silitori elevi ai școlii
La cursul de istorie locală au participat 6 dintre cei mai silitori și implicați elevi din clasele V–VIII: Viorica – Maria Grancea, Iosif – Ștefan Marina, Cristinel – Alessandro Chiriac, László Hunor, Adrian – Ion Pascu și Andreea Camelia Pișta.
Aceștia au parcurs un curs gândit să îi ajute să cunoască istoria și valorile comunității în care trăiesc. Prin activități interactive, elevii au descoperit trecutul comunei Homorod, tradițiile locale și patrimoniul natural și cultural al zonei. Au înțeles mai bine identitatea locală și importanța păstrării patrimoniului comunității.
Maria Neagoe-Santa, profesoară de istorie la Școala Gimnazială Homorod și una dintre formatoarele din cadrul acestui curs, a vorbit despre importanța acestor activități pentru localitate:
„Atât eu, cât și copiii am fost încântați să participăm la acest curs de istorie. Să știți că ce am văzut astăzi, ce m-a impresionat, e că au devenit mult mai conștienți de istoria lor locală, de istoria locului din care provin. La începutul orelor le-am spus că ce vom învăța putem să punem în aplicare. Vineri (nr- mâine) avem o activitate comună cu școala – mergem la Biserica Fortificată și le-am spus că pot aplica făcând pe ghizii turistici, pentru colegi din clasele lor, și pot aplica și în viitor. Homorodul și biserica fortificată sunt vizitate de mulți turiști. Cum avem școala lângă biserică, foarte mulți turiști, când vor să viziteze biserica, intră în curtea școlii și copii văd. Atunci pot da indicații sau să spună informații valoroase despre biserică”, a declarat la final prof. Maria Neagoe-Santa.
Curs de limba germană, nivel începători, pentru 10 copii din Homorod
Tot la începutul acestei săptămâni a avut loc și un curs de germană, la care au participat 10 copii, dintre care șase l-au parcurs și pe cel de istorie: Cristian Luca Adrian Diți și Viorica-Maria Grancea (clasa a V-a), Narcisa-Gabriela Crăciun și Iosif-Ștefan Marina (clasa a VI-a), Cristinel-Alessandro Chiriac și László Hunor (clasa a VII-a), și Bán Tünde Noémi, Adrian-Ion Pascu, Andreea Camelia Pișta și Szekely Viola-Iulia (clasa a VIII-a).
Cursul a fost de nivel Începători (A0–A1), elevii fiind pregătiți pentru a putea saluta turiștii, a se prezenta, a spune câteva lucruri despre Homorod, eventual a putea ghida simplu.
„Predau germana la o clasă primară și mi se pare interesant că sunt mult mai liniștiți și mai ascultători. Surprinzător este că nu au avut tangențe cu limba germană până acum, dar metodele pe care le-am aplicat au dat roade, pentru că s-au ascultat unii pe alții”, a remarcat Anamaria Pelei, profesor de germană la Școala Gimnazială din Rupea și una dintre formatoarele din cadrul acestui curs.
Intitulat „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară”, proiectul are ca scop dezvoltarea dezvoltarea durabilă a comunității locale din Homorod, prin utilizarea turismului „soft”, având în centru obiectivul de patrimoniu Ansamblul Bisericii Evanghelice din Homorod. Sunt încurajați să participe cât mai mulți locuitori, motiv pentru care la aceste cursuri au fost implicați elevi din comunitatea romă și din cea a minorității maghiare.
Ce urmează pentru comunitatea din Homorod
Tot în cadrului proiectului „Revitalizarea Bisericii Fortificate Homorod pentru Turism Sustenabil și Dezvoltare Comunitară”, în următorii ani vor mai avea loc în comună cursuri de ghizi turistici, un Atelier de artizanat, un Atelier de etnografie și un Atelier de pictură, toate cu scopul de implica tineriii și copiii din localitate, în special a celor din comunitățile defavorizate (romi), dar și de a identifica tinerii talentați și a șlefui îndemânarea și talentul acestora.
Tot în cadrul proiectului care se va desfășura, cu sprijinul Primăriei Homorod, o Tabără de creație și educație prin cultură, în cadrul căreia se vor organiza ateliere de muzică, evenimente muzicale pentru copiii și tinerii din comunitate, cu accent pe legătura dintre medieval și modern.
De asemenea, în interiorul bisericii fortificate va fi implementat un Ghid multimedia cu ajutorul unor holograme care să prezinte elementele de unicitate ale monumentului și comunității și rolul obiectivului în viața comunității.
Vor fi, de asemenea, și evenimente culturale ale comunității, între care Festivalul Recoltei, Balul Strugurilor, Balul Cosul, dar și sportiv-recreative, între care și cel de alergare și/sau drumeție pe traseul care unește Ansamblul Bisericii Evanghelice Homorod cu traseul din Mercheasa către Gorun, practicat în cadrul evenimentului anual „Bătrânul Carpaților”.
Pingback: Un candidat eliminat la prima probă a Bacalaureatului de toamnă din județul Brașov. Astăzi este a doua probă - 📰 newsflash