Connect with us

Fapt divers

Bărbat din Făgăraş, înşelat de falşi directori de fond de investiţii. Infractorii l-au păgubit cu aproape 400.000 de euro

Published

on

Un făgărăşean de 74 de ani a fost înşelat de trei persoane, care pretindeau că sunt directori ai unui fond de investiţii şi cărora le-a dat, sub pretextul efectuării unor tranzacţii profitabile în cadrul respectivului fond, aproape 400.000 de euro.

Conform IPJ Braşov, după aproximativ o săptămână de cercetări, cei trei au fost identificaţi şi, în prezent, sunt cercetaţi în stare de arest pentru înşelăciune.

„La data de 23 septembrie, la sediul Poliţiei Municipiului Făgăraş s-a prezentat o persoană, de 74 de ani, care a sesizat faptul că a fost indusă în eroare de persoane pe care nu le cunoaşte şi care s-au prezentat iniţial a fi directori ai unei platforme de investiţii, astfel că a fost determinată de către acestea să efectueze transferuri de bani de aproximativ 370.000 de euro. Cercetările, pe care poliţiştii le-au demarat imediat după primirea sesizării, au arătat faptul că persoana vătămată ar fi fost contactată pe o reţea de socializare de către un bărbat, context în care i-ar fi fost prezentată o oportunitate de efectuare a unor investiţii pe o platformă destinată acestui domeniu”, a precizat IPJ Braşov, citat de Agerpres.

Iniţial, făgărăşeanul ar fi depus o primă sumă de bani la un aparat de tip „SELFPAY”, iar după câteva zile, la intervale diferite de timp, două dintre persoanele în cauză s-ar fi deplasat individual la locuinţa lui, unde, sub acelaşi pretext investiţional, ar fi primit alte sume de bani.

De asemenea, alţi bani ar fi fost transferaţi într-un cont bancar şi la un bancomat destinat achiziţionării de criptomonede, aflat într-un spaţiu comercial din municipiul Braşov, în total persoana vătămată plătind 1.833.700 de lei.

„În baza activităţilor operative specifice, la data de 2 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Făgăraş, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Prahova, Vaslui şi Mureş, au pus în executare 3 mandate de percheziţie, în localităţile Băicoi, Vaslui şi Târgu Mureş, la domiciliile unora dintre persoanele cercetate, unde au fost descoperite şi ridicate mai multe bunuri şi sume de bani. După finalizarea acestor percheziţii, două dintre persoanele în cauză, bărbaţi de 55 şi 58 de ani, au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Făgăraş, iar cu sprijinul politiştilor din cadrul I.P.J. Bihor s-a reuşit depistarea şi a celei de-a treia persoane, un bărbat, de 75 de ani, care, de asemenea, a fost condus la unitatea de poliţie”, a mai informat sursa citată.

Iniţial, cei trei au fost reţinuţi pentru 24 ore, ulterior, Judecătoria Făgăraş emiţând mandate de arestare pe numele lor pentru 30 de zile. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container

Published

on

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.

Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.

Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.

De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.

Continue Reading

Fapt divers

Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism

Published

on

Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.

Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.

Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Continue Reading

Fapt divers

Exercițiu la Cincu. Artileria americană testează Linia de descurajare a Flancului Estic al NATO

Published

on

By

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu Comandamentul Multidomeniu 56 – Europa, alături de aliați și parteneri NATO, au început exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26. Conform Ministerului Apărării Naționale, acesta este cel mai mare exercițiu de interoperabilitate al artileriei Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii desfășurat în Europa, în perioada 26 ianuarie – 13 februarie 2026.

Exercițiul reprezintă aplicarea practică a Liniei de descurajare a Flancului Estic (Eastern Flank Deterrence Line – EFDL) și are ca obiectiv exersarea planurilor regionale NATO, precum și integrarea efectelor în domeniile terestru, aerian, maritim, cibernetic și spațial, pentru a contracara capabilități de restricționare a accesului și control al zonei, susținute de forțe convenționale concentrate.

„DYNAMIC FRONT 26 pune un accent sporit pe comandă și control, simulare și integrare multidomeniu, reflectând realitățile conflictelor moderne, în care forțele trebuie să opereze la distanță, peste granițe naționale și în mai multe domenii, menținând viteza și precizia procesului decizional. Activitățile cu trageri reale sunt desfășurate în mai multe state aliate, România având un rol important prin găzduirea secvențelor de instruire din Poligonul Cincu, care contribuie direct la consolidarea interoperabilității aliate și la întărirea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale.

Continue Reading

Trending