Ramai la curent!

Politica

Irineu Darău, USR: Scripcaru își reactivează grupurile de interese, noi continuăm să apărăm Brașovul (Cazul RIAL)

Publicat

in

Cu mai puțin de o lună înainte ca Scripcaru să revină pe scaunul de primar al Brașovului, acesta alege să atace direct și prin interpuși conducerea RIAL, societatea din subordinea primăriei care gestionează patrimoniul imobiliar al orașului. Gașca intereselor imobiliare se luptă fix cu oamenii care au oprit jaful și au protejat, astfel, patrimoniul Brașovului. Momentul nu este deloc întâmplător, iar virulența atacurilor este explicabilă, dată fiind panica instalată printre reprezentanții de la vârfurile PNL și PSD Brașov. Pe parcursul celor 4 mandate anterioare ale lui Scripcaru, mii de imobile s-au evaporat din patrimoniul Brașovului. Multe au ajuns la membri PNL, PSD, la neamurile și la protejații acestora, la oameni de afaceri apropiați de cele două partide. (*Articol al USR Braşov).


Pentru a pune în context toate aceste discuții, merită făcute o serie de precizări care să ajute brașovenii să înțeleagă toate aspectele relevante.

RIAL cere de câteva luni de zile în ședințele de Consiliu Local alocarea de bugete pentru contractarea de servicii juridice, astfel încât societatea să poată fi reprezentantă corect în procesele pe care le are pe rol. Procesele sunt de mai multe tipuri – procese cu foști angajați, inclusiv cu lideri de sindicat, procese de recuperare de imobile care au fost înstrăinate ilegal înainte de 2020, procese de calomnie.


Lucruri grave – imobile luate ilegal de neamuri și apropiați ai lui Scripcaru și ai PSD-PNL Brașov

O altă serie de procese sunt pentru recuperarea unor imobile care s-au furat din patrimoniul orașului. Familia Pulpea (cu tot neamul având case luate dubios de la RIAL), familia Toboșaru (în speță, mama consilierului local PSD Raluca Stancu), Jean-Pierre C.R. Vanhoutte sunt doar câteva cazuri de indivizi care au intrat în mod dubios și ocolind legea în posesia unor imobile.


„Elena Buga, directoarea RIAL, este atacată pentru că a zgândărit un cuib de viespi. A arătat, în mai multe rânduri, hoțiile patronate de Scripcaru în mandatele anterioare. Nu mai departe de acum un an, le-a retras dreptul de folosință pe niște chirii de nimic consilierilor locali PSD-PNL care foloseau imobile pe post de cabinete de consilieri locali”, spune Irineu Darău, senator și președintele filialei județene a USR.

Allen Coliban și Irineu Darău

Procesele cu angajații sunt de două tipuri. Procese cu foști angajați care au fost concediați pentru că nu doreau să muncească. Poate părea de neimaginat, dar aceste aspecte au fost descoperite de directoarea Elena Buga. Evident că cineva care nu vrea să lucrează nu are cum să fie plătit, din bani publici, pentru nemuncă! Alt tip de proces este cel prin care angajații au dat în judecată RIAL pentru a obține în instanță o serie de prime. Prime de Crăciun, de Paște, de vacanță etc. Fractura logică între nemuncă și ideea de prime este comentată de Irineu Darău:


„Este halucinant cum consilierii PSD și PNL de la Brașov, controlați total de Scripcaru, refuză să voteze o serie de proiecte de hotărâri de consiliu în interesul orașului. Dacă de la Scripcaru nu poți avea nicio pretenție, el având propria-i agendă de interese obscure, i-aș întreba pe Adrian Veștea sau pe Nicolae Ciucă dacă și ei sunt de acord cu promovarea câștigurilor nemeritate și sinecurilor, dacă sunt de acord cu premierea și plata lenii din bani publici”.

În Foto: Stânga – Mugurel Vladu, George Scripcaru, dreapta – Petre Dragomir


Doi dintre angajații cu care RIAL are procese sunt liderii de sindicat Mugurel Vladu și Petre Dragomir. Există 4 procese cu aceștia. Pe de o parte, fiecare dintre ei a dat în judecată RIAL, iar RIAL i-a dat în judecată pe fiecare pentru defăimarea societății. În fapt, se pare că cei doi sunt responsabili de înregistrarea audio, pe ascuns, a directoarei Elena Buga. Înregistrarea respectivă, chiar dacă este veche de mai bine de un an, tocmai a fost folosită de Scripcaru într-o comunicare publică a acestuia pe Facebook și rostogolită de membri PNL și PSD.


„Despre cei doi membri de sindicat îmi aduc aminte că îi făceau campanie electorală lui Scripcaru și participau la întâlnirile periodice de la PNL și de la PSD. Cum ar veni, niște lideri de sindicat clar preocupați de politică, nu de binele societății pentru care ar fi trebuit să muncească. Elena Buga s-a apucat să facă ordine la RIAL, iar ordinea și oprirea ilegalităților nu se face cu oameni care nu muncesc și care sunt apropiați fix de mafia imobiliară. Eu o felicit pentru că a avut curajul să se lege de viespar și să încerce să îndepărteze partea putredă din RIAL, după ce zeci de ani s-au închis ochii la devalizări ale patrimoniului brașovenilor”, afirmă Darău.


Din păcate, pare că majoritatea PSD-PNL a decis soarta RIAL departe de ochii brașovenilor. Se așteaptă întoarcerea lui Scripcaru pentru prăduirea tuturor imobilelor pe care societatea încă le mai are în patrimoniu. Cu toate acestea, Darău afirmă: „Împreună cu Allen Coliban vom folosi toate pârghiile pe care ni le oferă statutul de parlamentari pentru a ne asigura că Brașovul va merge în direcția corectă și că nu va mai fi din nou acaparat de Scripcaru și de camarila acestuia. Noi apărăm brașovenii și Brașovul. Aceasta este singura noastră misiune și simțim că avem alături toți oamenii onești din comunitatea locală”.

(*Articol al USR Braşov)

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Nicușor Dan îl propune pe Eugen Tomac pentru funcția de premier: „Are independența și experiența necesare”

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, argumentând că actualul consilier onorific al șefului statului are experiența politică și independența necesare pentru a obține sprijinul partidelor parlamentare.

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi desemnarea europarlamentarului Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, într-un moment pe care l-a descris drept decisiv pentru stabilitatea politică și economică a țării. Anunțul a fost făcut la Palatul Cotroceni, în prezența lui Eugen Tomac, în prezent europarlamentar și consilier onorific al șefului statului.

„Desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma Guvernul din poziția de premier. Este un moment important”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele și-a justificat decizia prin blocajele apărute în interiorul coaliției aflate la guvernare și prin dificultatea partidelor parlamentare de a ajunge la un consens asupra viitorului Executivului.

„Pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție posibilă este un prim-ministru care să fie independent de partidele din Parlament, care să reușească prin discuții individuale cu fiecare dintre aceste partide să ducă România în direcția în care o doresc românii”, a declarat șeful statului.

Potrivit președintelui, la un an de la formarea coaliției de guvernare, imaginea externă a României și încrederea partenerilor internaționali s-au îmbunătățit, însă tensiunile politice dintre partidele aflate la putere au ajuns să afecteze funcționarea alianței.

„Am ajuns, din păcate, ca pentru mulți politicieni să prevaleze interesul de partid interesului național pe care cu toții l-am asumat în urmă cu un an”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat că viitorul Guvern trebuie să continue proiectele asumate de România, printre priorități fiind finalizarea reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, pregătirea bugetului pentru anul 2027, digitalizarea administrației și reducerea corupției.

Nicușor Dan: „Are independența și eperiența și valorile pentru poziția de prim-ministru”

Explicând alegerea făcută, președintele a afirmat că Eugen Tomac are profilul necesar pentru a negocia cu toate forțele politice reprezentate în Parlament.

„Am ales ca propunere de prim-ministru o persoană independentă de partidele din Parlament, dar o persoană care are experiența politică de a discuta cu fiecare dintre partidele din Parlament. Eugen Tomac are și independența, și experiența, și valorile care îl definesc pentru poziția de prim-ministru”, a spus Nicușor Dan.

Urmează negocierile pentru Guvern

La rândul său, Eugen Tomac a mulțumit pentru încrederea acordată și a anunțat că intenționează să propună un executiv format din specialiști, nu din reprezentanți politici.

„Sunt onorat de această nominalizare și conștient de responsabilitatea pe care o presupune. Voi prezenta un Guvern tehnic, nu unul politic”, a declarat Tomac.

În perioada următoare, premierul desemnat va începe consultările cu partidele parlamentare pentru obținerea unei majorități care să susțină noul Cabinet în Parlament.

Cine este Eugen Tomac și pe la ce partide a trecut varianta „tehnocrată”/ independentă de premier

Deși este prezentat ca un premier tehnocrat sau independent, Eugen Tomac are o biografie strict legată de partide politice din care a făcut parte și chiar le-a condus.

Eugen Tomac și-a construit cariera aproape exclusiv în zona relației cu diaspora și cu Republica Moldova. A intrat în prim-planul politicii naționale în cadrul Partidul Democrat Liberal (PDL), partid din partea căruia a candidat în 2008 pentru Camera Deputaților în colegiul destinat românilor din Europa de Est și Asia. În aceeași perioadă a fost consilier personal al fostului președinte Traian Băsescu pentru relația cu românii de pretutindeni.

În 2012 a fost ales deputat din partea PDL, candidând în colegiul Diaspora care includea și Republica Moldova, iar ulterior a preluat conducerea Comisiei pentru comunitățile românești din afara granițelor țării din Camera Deputaților. În iulie 2013 a părăsit PDL pentru a se alătura Partidul Mișcarea Populară, formațiune pe care ulterior a și condus-o.

Tomac a revenit în Parlamentul României după alegerile din 2016, obținând un nou mandat de deputat din partea PMP. În 2019 a demisionat din Camera Deputaților după ce a fost ales europarlamentar pe lista PMP, alături de Traian Băsescu. În Parlamentul European, Eugen Tomac a activat în grupul politic Partidul Popular European și a făcut parte din mai multe comisii și delegații importante, inclusiv cele pentru ocuparea forței de muncă, drepturile omului, combaterea ingerințelor străine și relațiile cu Republica Moldova și Serbia.

În 2024, Tomac a fost reales europarlamentar, iar în octombrie 2025 a fost numit și consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru relația cu românii de pretutindeni.

Citește mai departe

Politica

Marius Dunca acuză PNL că blochează formarea noului Guvern: „PSD este gata să își asume responsabilitatea”

Vicepreședintele PSD, Marius Dunca, susține că întârzierea formării unui nou Guvern este cauzată de PNL și de Ilie Bolojan. Liderul social-democrat afirmă că PSD este pregătit să susțină orice formulă care poate asigura rapid o majoritate parlamentară și un executiv funcțional.

Publicat

in

Vicepreședintele PSD, senatorul de Brașov Marius Dunca, susține că întârzierea formării unui nou Guvern este cauzată de poziția adoptată de PNL și de fostul premier Ilie Bolojan. Într-un comunicat de presă transmis azi, liderul social-democrat afirmă că PSD este dispus să susțină orice formulă care poate asigura rapid un executiv funcțional și stabil.

Declarațiile vin în contextul negocierilor politice care continuă după schimbările produse pe scena guvernamentală și în condițiile în care partidele parlamentare încearcă să identifice o majoritate capabilă să susțină un nou cabinet.

Potrivit lui Marius Dunca, PSD nu condiționează participarea la guvernare de ocuparea funcției de premier. Totuși, social-democrații sunt pregătiți inclusiv să își asume conducerea executivului, dacă va exista o majoritate parlamentară.

„PSD nu fuge de guvernare și nu a fugit niciodată. Suntem singurul partid care nu vine cu condiții imposibile și care a spus limpede că sprijină orice formulă prin care România poate avea, cât mai repede, un guvern care chiar funcționează. Ba mai mult, suntem gata să ne asumăm conducerea acestui guvern, dacă se adună o majoritate în Parlament. Dar pentru noi nu contează, în primul rând, ca premierul să fie de la PSD. Contează ca țara să aibă un guvern care merge, condus de un om care știe să stea de vorbă, cu adevărat, cu cei care îl țin în Parlament. Iresponsabili sunt cei care flutură formule minoritare, care oricum nu au cum să funcționeze, și care își pun orgoliul de partid înaintea interesului României”, a declarat Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

Marius Dunca atrage atenția că PNL face acum exact ce a făcut USR în trecut

Liderul PSD Brașov susține că nu există nicio diferență între PNL actual și modul în care USR acționa în trecut, amintind de perioada când România avea nevoie de un guvern, iar șeful de la acea vreme al USR, Dan Barna, spunea că „ieșirea din criză nu este mandatul USR”.

„În loc să accepte că realitatea politică s-a schimbat, premierul demis Ilie Bolojan se agață de scaun și, din pură revanșă, le refuză românilor un guvern funcțional, sprijinit de o majoritate atașată valorilor euro-atlantice. Dacă România încă nu are guvern, vina este a lui Bolojan și a PNL, nu a PSD. O coaliție PSD, PNL și UDMR ar fi mai mult decât suficientă. Țara are nevoie de un guvern legitim cât mai repede, iar noi am fost și rămânem parte din soluție, nu din problemă”, a adăugat vicepreședintele PSD.

Citește mai departe

Politica

Barometru vizibilității din Guvern: Bolojan, Rogobete, Miruță în topul aparițiilor media. Irineu Darău (USR Brașov) rămâne printre cei mai puțin mediatizați miniștri

Publicat

in

Luna aprilie a adus o vizibilitate intensă pentru membrii Guvernului, pe fondul crizei politice generate de retragerea miniștrilor PSD și al tensiunilor din jurul moțiunii de cenzură. În acest context, topul expunerii publice este dominat de premierul Ilie Bolojan, urmat de miniștri activi în domenii-cheie precum Sănătate, Apărare, Energie și Finanțe. Deși ministerul Economiei, pe care îl conduce brașoveanul Irineu Darău este și el un domeniu-cheie, ministrul susținut de USR se află la coada clasamentului vizibilității.

Potrivit unei analize realizate de News.ro și Agenția de monitorizare Klarmedia, în baza aparițiilor media, premierul demis Ilie Bolojan rămâne de departe cea mai vizibilă figură a Executivului, cu peste 44.000 de mențiuni în presa scrisă și online. Vizibilitatea sa a fost alimentată de conflictele politice cu PSD, retragerea sprijinului politic și depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului.

Pe locul al doilea se află ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, prezent frecvent în dezbaterea publică pe tema litigiului cu compania Pfizer și a tensiunilor politice din interiorul Guvernului. Locul al treilea este ocupat de ministrul Apărării, Radu Miruță, vizibil atât prin declarații privind securitatea națională și incidentele cu drone, cât și prin rolul său interimar la Transporturi.

În topul celor mai mediatizați miniștri se regăsesc și Bogdan Ivan, ministrul Energiei, activ pe tema prețurilor la carburanți și a crizei politice, precum și Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, prezent în spațiul public prin intervenții economice și participarea la evenimente internaționale.

Gheorghiu, Buzoianu, Pîslaru sau Predoiu, vizibilitate medie dar constantă

În zona mijlocie a clasamentului se află miniștri cu vizibilitate constantă, dar mai redusă, precum Oana Gheorghiu, Dragoș Pîslaru, Diana Buzoianu, Ciprian Șerban, Radu Marinescu, Cătălin Predoiu, Marian Neacșu și Oana Țoiu.

Irineu Darău (USR), la același nivel scăzut de mediatizare cu ministrul Culturii

În eşalonul miniştrilor care au între 1.000 şi 2.000 de menţiuni în presa scrisă şi online se află, în ordine descrescătoare a numărului de apariţii: ministrul Agriculturii Florin Barbu, ministrul Dezvoltării Cseke Attila, vicepremierul Tanczos Barna, ministrul Muncii Florin Manole şi ministrul Educaţiei Mihai Dimian.

La coada clasamentului apar doi membri ai Guvernului cu sub 1.000 de mențiuni în presă și online: ministrul Culturii, Andras Istvan Demeter, și ministrul Economiei, Irineu Darău (USR Brașov), unul dintre numele noi din Executiv, a cărui prezență publică a rămas încă discretă în raport cu restul colegilor de Cabinet.

Citește mai departe

Trending