Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului!

Publicat

in

“Bradul de Crăciun” de la Kids Tâmpa, cel mai important eveniment din an, dedicat copiilor, a adunat la un loc aproape 1000 de copii ai Brașovului, care practică fotbal, handbal, baschet, volei, badminton, judo sau dansuri, la clubul brașovean. A fost cu bucurie maximă, demonstrații sportive, cu mascota clubului – Ursul KIDDO, evident…cu Moș Crăciun și nu în ultimul rând, cu invitați importanți ai Municipalității, primarul George Scripcaru și viceprimarul Dan Ghiță.

“Este evenimentul de suflet al clubului Kids Tâmpa!”

Președintele de la Kids Tâmpa, Adrian Zahariea a declarat că pentru el și colegii antrenori, acesta este cel mai emoționant eveniment al clubului.


“Bradul de Crăciun este cu siguranță, evenimentul de suflet al clubului nostru, pe care nu îl putem rata, pentru că, este singura dată când reușim să adunăm întreg clubul la un loc, în aceeași sală, chiar în preajma Crăciunului. Asta face ca totul să fie cu adevărat special și emoționant pentru noi toți. Ne-am bucurat să avem alături și mai mulți copilași decât anul trecut, acesta fiind cel mai clar semn că facem bine ce facem. Mulțumesc în numele colegilor mei, tuturor părinților care ne încredințează copiii și care ne sunt alături de fiecare dată, precum și Municipalității pentru sprijinul acordat. Sărbători cu bine, tuturor!”, a spus președintele clubului brașovean.

“O mie de sportivi la Kids Tâmpa, reprezintă un lucru foarte important pentru noi și trebuie să fie apreciat pe măsură”

Bradul de Crăciun de la Kids Tâmpa a avut și invitați importanți ai Municipalitățiui Brașov, și anume, pe primarul Brașovului, George Scripcaru, precum și pe viceprimarul Dan Ghiță, cel care va coordona în următorii patru ani și sportul brașovean, printre alte atribuții pe care le are.

“Mă bucur să fiu alături de atât de mulți copii ai Brașovului și atât de mulți părinți în tribună. O mie de sportivi la Kids Tâmpa, reprezintă un lucru foarte important pentru noi și trebuie să fie apreciat pe măsură. Ca primar al Brașovului, mă bucur să avem astfel de cluburi și îl felicit pe Adrian Zahariea pentru tot ce face, pentru că, ce se întâmplă la Kids Tâmpa reprezintă o parte importantă din strategia pe sport pe următorii patru ani. Avem multe proiecte pe care le vom dezvolta în anii următori, în primul rând în ceea ce înseamnă infrastructura, pentru că avem nevoie de săli pentru ca acești copii să aibă posibilitatea să se pregătească în sport în condiții cât mai bune. Avem Sala Polivalentă care anul viitor va fi gata și unde, bineînțeles, sportivii de la Kids Tâmpa vor avea la dispoziție această infrastructură, cu tot ce ține de baza sportivă, pentru a se pregăti și a reprezenta Brașovul cât mai bine. Vom avea cea mai mare sală polivalentă din România, cu 11.000 de locuri, cu săli adiacente și o mulțime de spații interioare de care au nevoie sportivii. De asemenea, așa cum am vorbit și cu Adrian Zahariea, vă asigur că clubul Kids Tâmpa va beneficia de finanțare prin programul pentru cluburile sportive, pentru că, pe lângă tot efortul pe care îl faceți voi antrenorii, sportivii și cei din staff, din punct de vedere uman, trebuie să vă susținem și noi din punct de vedere financiar. Pe unii dintre acești antrenori, i-am întâlnit de astă vară încoace și am văzut că pregăteau copiii în condiuții nu tocmai prielnice și v-am promis de atunci că veți face parte din strategia mea pe sport. De asemenea, pentru tot ce înseamnnă fotbal, pot să anunț astăzi, că vom avea stadion nou la Brașov pentru că acesta intră în procedură de licitație. Sunt investiții foarte mari pe care le-am gândit și bugetat pentru ca toți sportivii Brașovului să aibă cele mai bune condiții de a se pregăti și participa la competiții. Legat de fotbal și FCM Brașov, suntem pe un parcurs bun, am făcut primii pașli am discutat cu Federația Româna de Fotbal, așa că, în momentul în care vom avea stadion nou, vom avea și echipă de fotbal care să aibă obiectiv de intrare în prima ligă de fotbal. Aceasta se va numi FCM Brașov și este un proiect comun cu toate clubutrile din Brașov și zona metropolitană, pentru că, în Brașov sunt o mulțime de cluburi de fotbal care cresc sportivi, iar aceștia trebuie să aibă în primul rând șansa de a juca pentru acest oraș”, a punctat primarul Brașovului.
“Rămânem aproape de sport și vom avea grijă ca acești sportivi să aibă condiții bune”

La rândul său, viceprimarul Dan Ghiță a subliniat că va avea grijă ca toate proiectele pe sport să fie puse în aplicare iar ceea ce Municipalitatea promite în ceea ce privește sportul și investițiile în sport, să se întâmple:

“În primul rând, îl felicit pe Adrian Zahariea pentru tot ceea ce face la Kids Tâmpa, care rămâne unul dintre cele mai importante cluburi sportive din Brașov, iar asta se datorează în primul rând lui, antrenorilor și principalului sponsor al clubului, Sergiana. Când văd acest lucru, un club atât de mare cum e Kids Tâmpa, eu nu pot fi decât fericit. Să văd că scrie Primăria Municipiului Brașov pe echipamentele acestor sportivi mă bucură și mă obligă să am grijă ca tot ce a spus primarul George Scripcaru în ceea ce privește proiectele sportive, să se întâmple. Rămânem aproape de sport și avem grijă ca acești sportivi să aibă condiții bune. Vă mulțumesc tuturor, vă doresc sărbători fericite și abia aștept să ne revedem cu bine”.

Cum era de așteptat, evenimentul “Bradul de Crăciun” de la Kids Tâmpa s-a încheat cu primirea pachetelor, care au fost înmânate chiar de Moș Crăciun.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Cotidian

FOTO Garaj pentru biciclete în Cartierul Florilor din Brașov. Cererile pentru un loc se depun de azi

Publicat

in

Locuitorii din cartierul Florilor din Brașov vor avea la dispoziție, în perioada următoare, un spațiu pentru depozitarea bicicletelor. Primăria Brașov a anunțat deschiderea unui garaj pentru biciclete amplasat pe strada Violetelor, în apropierea bazei sportive din zonă. Noua facilitate se adresează în special locatarilor de la bloc, care nu dispun de spații potrivite pentru păstrarea bicicletelor și sunt nevoiți, de multe ori, să le depoziteze în apartamente, pe holuri sau în balcoane.

Potrivit municipalității, garajul este un spațiu închis, cu acces securizat și supraveghere video, iar utilizarea lui se va face pe bază de abonament anual.

Cereri până pe 20 aprilie

Brașovenii din cartier interesați de un loc de parcare pentru bicicletă pot depune solicitări începând de astăzi, fie online, fie la Centrul de Informații pentru Cetățeni, până la data de 20 aprilie. Tariful stabilit este de 5 lei pe lună pentru fiecare bicicletă, sumă achitată sub forma unui abonament anual.

Conform regulamentului anunțat de Primărie, o persoană poate solicita cel mult două locuri, iar o familie nu poate beneficia de mai mult de patru locuri. Locurile vor fi atribuite în ordinea depunerii cererilor, cu prioritate pentru persoanele care au domiciliul sau reședința în cartierul Florilor și dețin o bicicletă.

În situația în care, până la 20 aprilie, numărul solicitărilor va depăși cele 50 de locuri disponibile, municipalitatea precizează că atribuirea se va face prin licitație.

Sistem de acces cu card și supraveghere video

Parcarea pentru biciclete este amenajată sub forma unui container securizat, dotat cu yală electromagnetică, cititor de card și camere de supraveghere video.

Primăria susține că acest tip de infrastructură ar putea fi extins și în alte zone ale orașului, în funcție de cerere și de spațiile disponibile.

Brașovul mai are încă trei astfel de parcări

Garajul din cartierul Florilor nu este primul de acest tip din municipiu. Potrivit datelor prezentate de Primărie, Brașovul mai are alte trei parcări securizate pentru biciclete:

  • în cartierul Astra, pe strada Soarelui50 de locuri;
  • în cartierul Noua, pe strada Prunului25 de locuri;
  • în zona Făget, pe strada 13 Decembrie50 de locuri.

„În Brașov nu ne dorim proiecte care «ruginesc», ci soluții reale pentru comunitate. Acest tip de garaj pentru biciclete este un exemplu concret: un sistem practic, util și accesibil pentru locuitori. Ideea este ca bicicliștii să poată închiria un loc sigur pentru depozitare, pe bază de abonament anual. Modelul poate fi extins în toate cartierele, astfel încât fiecare zonă să beneficieze de cel puțin un astfel de spațiu dedicat. Sistemul de supraveghere video ajută la siguranța bicicletelor, dar și a întregii zone. Sunt 50 de locuri, disponibile pentru închiriere. Îi îndemn pe toți cei interesați să profite de această ocazie și să își rezerve un loc sigur pentru bicicletele lor. În paralel, analizăm soluții similare și pentru parcarea motocicletelor, acolo unde este posibil”, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

Valoarea unei astfel de parcări cu o capacitate de 50 de biciclete este de 52.250 de euro plus TVA, conform municipalității.

Citește mai departe

Trending