
Locuitorii orașului Râșnov au stat fără apă timp de trei zile, perioadă în care ei au primit apă de la cisternă sau au cumpărat-o de la supermarket. Alimentarea a fost întreruptă vineri, pentru a se curăța rețeaua de nămol, iar autoritățile locale sperau la momentul respectiv că problema va fi rezolvată în câteva ore. Nu a fost așa, pentru că au apărut probleme neanticipate și așa s-a întâmplat ca apa să revină la o presiune normală în rețea abia duminică seara.
Problemele în alimentara cu apă au apărut spre sfârșitul săptămânii trecute, când în bazinele de stocare, apoi în rețea a ajuns apă tulbure. Cauza a fost o exploatare forestieră din zona Valea cu Noroi, în amonte de un izvor subteran captat pentru a alimenta cu apă orașul.

Conform comisarilor Gărzii de Mediu Brașov, în zona exploatării forestiere (la câteva sute de metri de izvor), în cursul săptămânii trecute, din cauza creșterii temperaturilor, zăpada s-a topit foarte rapid, iar apa a „spălat versanții”. Acest fenomen a adus în albia minoră a pârâului Valea cu Noroi o cantitate mare de aluviuni. Problema a fost accentuată și de exploatarea forestieră din zonă, pentru că utilajele trăgeau buștenii și prin albia pârâului. Apa tulbure din pârâu s-a infiltrat în izvorul subteran, apoi a ajuns în bazine și în conducta de apă.

Vineri, după ce la robinete a ajuns apă tulbure, autoritățile locale au luat decizia să golească bazinele de apă și să curețe rețeaua. După ce a fost finalizată această operațiune, în momentul în care s-a încercat încărcarea rețelei s-au format două „perne de aer” în conductele care treceau peste pârâul Ghimbășel. Lucrătorii care se ocupau de întreținerea rețelei de apă au încercat să rezolve problema, însă, cum rețeaua nu este prevăzută cu un sistem de aerisire și nici nu sunt foarte mulți hidranți, „pernele de aer” le-au dat mari bătăi de cap echipelor de intervenție.
Abia sâmbătă seara a fost rezolvată problema primei „perne de aer”, iar apa a început că curgă în rețea la o presiune redusă. În cursul zilei de duminică a fost eliminată și a doua pernă de aer, iar Primăria Râșnov a anunțat aproape de ora 22.00 că alimentarea cu apă a fost reluată. Însă i-a rugat pe cetățeni să nu folosească pentru o perioadă apa pentru băut.
Aducțiunea de apă care a fost afectată la finalul săptămânii trecute a fost construită în anii 1970, iar potrivit autorităților locale, la această amenajare nu au fost realizate de atunci lucrări de modernizare.
Fii primul care comentează