Ramai la curent!

Prima Pagina

FOTO – VIDEO. Orașul Ghimbav inaugurează o sală de fitness ultramodernă, atașată bazinului semi-olimpic. Cu această investiție, infrastructura  de sport a localității este completă

Publicat

in

Primăria Ghimbav și Consiliul Local fac un nou pas important în direcția dezvoltării infrastructurii sportive, inaugurând o sală de fitness ultramodernă, în cartierul Florilor, atașată Centrului SPA și bazinului semi-olimpic de înot. Sala de fitness este deschisă în intervalul 7.00 – 22.00 și pune la dispoziția doritorilor și o listă de abonamente, în funcție de serviciile solicitate de fiecare, precizează Gazeta de Ghimbav.*

 „Această investiție subliniază angajamentul administrației locale de a promova un stil de viață sănătos și activ în rândul locuitorilor orașului. O dată cu inaugurarea acestei săli utilate cu aparatură de ultimă generație, putem considera că investiția în complexul sportiv al orașului, cu sală de sport, centru SPA și bazin semi-olimpic este complet finalizată”, a precizat primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra.

Echipamente de ultimă generație pentru toate nivelurile de antrenament

Noua sală de fitness (VIDEO AICI) este dotată cu aparatură de ultimă generație, menită să răspundă atât nevoilor sportivilor de performanță, cât și ale celor care doresc să practice exerciții fizice în mod regulat, pentru propria sănătate. Spațiul este amenajat conform celor mai înalte standarde de siguranță și confort, incluzând zone specializate pentru antrenamente de forță, cardio și activități funcționale.

Sala pune la dispoziție echipamente pentru toate grupele de mușchi, peste 900 kg de gantere, de la cele mai ușoare la cele mai mari, benzi, stepere și o instalație modernă care permite încărcarea telefonului, în timp ce oamenii se antrenează. Una dintre zone speciale din sala de fitness este cea echipată cu biciclete tip ryder, care se înclină în ambele părți și care deja sunt una dintre atracțiile sălii de fitness.

De altfel, unul dintre cele mai solicitate antrenamente este chiar cel de biciclete tip ryder, acolo unde coordonatorii sălii de fitness au organizat mai multe grupuri de lucru, datorită cererii foarte mari venite din partea celor care vor să lucreze cu acest aparat.

VIDEO BikeRyder

O dată cu această inaugurare, complexul sportiv de la Ghimbav este finalizat

Această inițiativă face parte dintr-o strategie mai amplă de modernizare a infrastructurii publice din Ghimbav, având ca obiectiv îmbunătățirea calității vieții și promovarea sănătății fizice și mentale în comunitate. Administrația locală urmărește astfel să creeze un mediu propice dezvoltării personale, oferind locuitorilor acces la facilități sportive moderne și accesibile.

Vezi AICI cum arată Bazinul semi-olimpic și Centrul SPA de la Ghimbav

„Prin această investiție, ne dorim să oferim locuitorilor Ghimbavului un spațiu modern și accesibil unde să își poată îmbunătăți condiția fizică și sănătatea. Credem cu tărie că sportul trebuie să fie o parte integrantă a vieții de zi cu zi, iar această sală de fitness este un pas important în această direcție”, a declarat Ionel Fliundra, primarul orașului Ghimbav.

Cu această ocazie, edilul a reafirmat și deschiderea administrație publice locale, în crearea unor oportunități concrete pentru bunăstarea ghimbășenilor și pentru un stil de viață sănătos pentru cetățenii orașului.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Trending