Ramai la curent!

Cotidian

Muzeul de Artă Brașov – Programul expozițional pentru sezonul primăvară-vară: un dialog între tradiție, memorie și inovație

Publicat

in

Muzeul de Artă Brașov își anunță calendarul expozițional pentru primăvara și vara anului 2025, propunând publicului un parcurs artistic ce îmbină tradiția cu inovația. Printr-o selecție variată de expoziții, instituția aduce în prim-plan atât lucrări din patrimoniul său, care explorează arta postbelică și simbolistica lecturii, cât și creații contemporane ce analizează memoria urbană și rurală a Transilvaniei.

În calitate de unic muzeu din județ dedicat artelor vizuale, Muzeul de Artă Brașov își asumă misiunea de a valorifica patrimoniul artistic și de a susține arta contemporană. Programul expozițional din acest an reflectă strategia instituției, implementată de managerul Bianca-Maria Bălșan începând cu anul 2023, și promovează artiști consacrați alături de creatori contemporani preocupați de teme relevante pentru arta românească și internațională.

Expoziții în desfășurare la Muzeul de Artă Brașov

Până pe 16 martie 2025, vizitatorii pot admira expoziția „Patriciatul săsesc. O pagină din istoria Brașovului”, ce prezintă o selecție de portrete din secolul al XVIII-lea ale unor personalități brașovene, bazată pe cercetarea dr. Radu Popica.

În luna martie, expoziția „Adela Petrescu: geometria unui vis pictural” aduce în atenție condiția artistelor din perioada postbelică. Proiectul, realizat cu sprijinul Galeriei Ivan și al familiei Roxandra și Ion Grigorescu, include, în premieră, un film despre viața și activitatea Adelei Petrescu (1927-2019), realizat de Maria Grigorescu.

Expoziții viitoare la Muzeul de Artă Brașov

  • „Lectura în artă: între realitate și simbol” (din 20 martie 2025) – curatoriată de Alexandra Ilnițchi-Ardelean, expoziția analizează reprezentările lecturii în artă, de la simbol al statutului social și educației, la mijloc de emancipare intelectuală și control ideologic.
  • „Topografii rescrise” (din 10 aprilie 2025) – curatoriată de Alina Șerban, expoziția reunește fotografiile artiștilor brașoveni Lucian Bran, Mihai Plătică, Horațiu Șovăială și Mihai Șovăială, propunând o explorare vizuală a peisajului urban și a memoriei colective.
  • Expoziția personală a artistului Bogdan Mihai Radu (din 25 aprilie 2025) – curatoriată de Mihai Zgondoiu, expoziția prezintă lucrări ale artistului sibian stabilit la Londra, ce combină expresionismul abstract cu influențele peisagistice ale lui John Constable.
  • „Brașov, oraș al artelor” (din 30 mai 2025) – organizată în cadrul Zilelor Muzeului de Artă Brașov și curatoriată de Alexandra Ilnițchi-Ardelean, expoziția aduce în prim-plan lucrările a 20 de artiști care au creat în spațiile muzeului, în cadrul evenimentului Re:Imagine Brașov – Oraș al artelor din 2024.
  • Expoziția personală a Dianei Serghiuță (din 20 iunie 2025) – curatoriată de Mihai Zgondoiu, prezintă lucrări recente ale artistei brașovene stabilite în Arad, expuse pentru prima dată în orașul natal.
  • „Boros Lajos: o incursiune artistică” (din 8 august 2025) – dedicată memoriei artistului Boros Lajos (1929-2011), expoziția, curatoriată de dr. Radu Popica, include lucrări din colecția familiei și din patrimoniul muzeului, oferind o perspectivă asupra creației sale și a impactului asupra artei postbelice.

O invitație la explorare artistică

Muzeul de Artă Brașov invită publicul să descopere aceste expoziții ce reflectă teme culturale profunde și actuale. Pentru detalii privind programul de vizitare, bilete și evenimente conexe, vizitatorii sunt încurajați să acceseze site-ul oficial al muzeului și să urmărească activitatea instituției pe rețelele sociale.

Urmăriți activitatea Muzeului de Artă Brașov și pe platformele social media!
Facebook: https://www.facebook.com/MuzeulDeArtaBrasov
Instagram: https://www.instagram.com/muzeuldearta.brasov/
Youtube: https://www.youtube.com/@muzeuldearta.brasov
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/muzeul-de-arta-brasov/
E-mail: muzeuldeartabrasov@gmail.com

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Cotidian

80 de ani de NBA: Istoria celei mai importante ligi de baschet din lume

Publicat

in

Pe 6 iunie se împlinesc 80 de ani de când a luat ființă ceea ce astăzi este NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. În 1947, la New York, a luat ființă Asociația de Baschet a Americii (ABA), care ulterior a fost redenumită în NBA, 3 ani mai târziu, după fuziunea cu Liga Națională de Baschet (LNB).

Poate părea surprinzător, dar actuala ligă națională de baschet a fost înființată de proprietarii arenelor mari de hochei din partea de Nord-Vest și din Vestul Mijlociu al SUA și Canada. Primul meci din istoria competiției le-a pus față în față pe Toronto Huskies (Canada) și New York Knickerbockers (SUA). Meciul a avut loc la Toronto, pe Maple Leaf Gardens, iar primul coș din istoria competiției a fost marcat de Ossie Schectman de la Knicks.

Primii ani ai competiției nu au fost tocmai ușori, mai ales că nivelul nu era ridicat, iar competiția cu Liga Națională și Liga Americană de Baschet își spunea cuvântul. Totuși, în anii următori, echipe din Fort Wayne, Indianapolis, Minneapolis și Rochester s-au mutat în ABA (actuala NBA). De asemenea, din sezonul 1948/1949, ABA a preluat și celelalte cluburi din Liga Națională. Pe 3 august 1949, s-a trecut de la denumirea de ABA la NBA.

În anii de început, NBA avea 19 francize, atât din orașe mari, cât și mai mici. În 1950 numărul francizelor a scăzut la 11, iar în 1953 la 8, cel mai mic din istorie: New York Knicks, Boston Celtics, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Sacramento Kings, Detroit Pistons, Atlanta Hawks, și Philadelphia 76ers.

Care e prima campioană din istoria NBA?

Actuala Golden State Warriors, denumită pe atunci Philadelphia Warriors, este prima campioană din istoria NBA, în 1947, după ce a învins-o în finală pe Chicago Sags. În istorie, Warriors au câștigat 7 titluri.

Recorduri din NBA

  • Boston Celtics este echipa care a câștigat cele mai multe titluri în NBA, 18 la număr, ultimul în 2024. Este urmată de Los Angeles Lakers (17 titluri) și Golden State Warriors (7 titluri).
  • Bill Russell de la Boston Celtics este jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori titlul în NBA (11 ori). O performanță incredibilă, ținând cont că a disputat doar 13 ani în NBA.
  • LeBron James este jucătorul cu cele mai multe sezoane în NBA, 23. El este încă în activitate. Deține și recordul de cele mai multe meciuri jucate, nu mai puțin de 1622.

80 de ani de NBA cu MrBit

MrBit.ro (L1213854W001295 ONJN) celebrează într-un mod inedit împlinirea a 80 de ani de NBA. Până pe 6 iunie, ziua în care s-a înființat celebra ligă de baschet, clienții agenției de pariuri online au ocazia să intre în Cursa Campionilor NBA. Acesta este o competiție tip clasament în care fiecare pariu câștigător pe NBA te aduce mai aproape de recompense.

Astfel, fiecare pariu câștigător cu miză minimă de 50 lei și cotă minimă de 1.50, aduc puncte în funcție de cotele totale combinate ale pariurilor câștigătoare. Cu cât jucătorii avansează mai mult, cu atât obțin mai multe puncte. La sfârșitul campaniei, primii 50 de clasați vor împărți un fond de premii de 5.000 de lei sub formă de pariuri gratuite. Recompensa oferită de MrBit casă de pariuri licențiată de ONJN pentru locul 1 este de 1.000 de lei, urmată de premii progresiv mai mici pentru pozițiile ulterioare din top 50.

MrBit.ro are surprize și pentru fanii altor sporturi. Astfel, cei care pariază pe fotbal, în ligile importante, pot profita de campania Plata Anticipată, în care pariurile vor fi declarate câștigătoare dacă echipa pe care au mizat conduce cu 2-0. Același lucru este valabil și la meciurile masculine de tenis de la turneele de Grand Slam.

Citește mai departe

Trending