
Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov a deschis, pe 2 aprilie, o nouă licitație pentru lucrările de reabilitare a Complexului Agrement de sub Tâmpa, după ce prima procedură, inițiată în ianuarie, a fost anulată pe 31 martie. Motivul? Cele trei oferte depuse nu au fost considerate conforme.
Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 12,15 milioane lei (TVA inclus), iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 17 aprilie.
Ce presupune proiectul?
Reabilitarea Complexului Agrement include refacerea sistemului de evacuare a apelor pluviale, hidroizolarea peretelui de sprijin, reparații la fațade și instalațiile interioare, dar și amenajarea unor noi spații funcționale.
Printre acestea, sunt prevăzute o recepție cu cafenea, o zonă de lectură și coworking, spații pentru cursuri și ateliere de formare. De asemenea, vor fi create zone dedicate activităților practice, unde vizitatorii vor avea acces la echipamente moderne – de la imprimante 3D și kituri de robotică, până la echipamente audio-video și materiale pentru meșteșuguri tradiționale.
Tot în cadrul proiectului vor fi amenajate spații recreative pentru copii și adolescenți.
Modernizarea Complexului Agrement face parte dintr-un proiect amplu al Consiliului Județean Brașov, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care vizează digitalizarea și modernizarea bibliotecilor din județ.
„Conservarea“ clădirii, începută în 2016, a funcţionat şi nu prea
Complexul Sportiv „Agrement“, de sub Tâmpa a fost închis în 2016, după o lungă perioadă în care a funcţionat cu mari pierderi, în administrarea SC Consilprest SRL (societate ce aparţine Consiliului Judeţean), fără ca aceasta să plătească ceva către bugetul judeţean.
După ce a fost închis, complexul a intrat, cel puţin teoretic, în conservare. De atunci însă, problema cea mai mare a complexului, cauzată de infiltraţiile din acoperiş dar şi din subsol, s-a acutizat. Imobilul Construcţie „Agrement“ este alcătuit din Corp A, compus din corp administrativ, cu parter şi două etaje, Corp B compus din bazin de înot şi anexe, regim de înălţime cu parter şi un etaj, corp C compus din sala de gimnastică, sală de jocuri (regim de înălţime P+1E), bowling şi patinoar, plus teren de sport aferent.
Deşi în conservare, infiltraţiile de apă care au patruns din exterior şi de pe versantul Tâmpa au produs stricăciuni vădite: acumulări de apă, infestarea interiorul cu microorganisme, precum mucegaiuri şi fungi.
În 2019, Complexul Sa fost dat în administrare Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu“, care tot atunci a venit cu proiectul de modernizare. Acest proiect a avansat însă încet și foarte încet până acum, de vreme ce a fost nevoie de 6 ani pentru ca inițiativa să ajungă în stagiul în care să fie lansată licitația pentru lucrările de renovare. Și acești șase ani de abandonare se pot observa, de altfel, în starea deplorabilă în care au ajuns să fie, în acest moment clădirea și terenurile de sport de lângă ea.
Fii primul care comentează