
Polițiștii prahoveni au deschis un dosar penal pentru amenințare, după ce agentul de poliție Marian Godină a reclamat că a fost ținta unor amenințări cu acte de violență, primite în mediul online. Informația a fost confirmată de surse judiciare pentru AGERPRES.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a transmis marți că plângerea a fost depusă la finalul lunii ianuarie, la Secția Rurală de Poliție Florești:
„La data de 27 ianuarie a.c., la nivelul Secției Rurale de Poliție Florești a fost înregistrată o plângere a unui bărbat de 39 de ani, din municipiul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat pe o rețea de socializare. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză ar fi primit, prin intermediul unei rețele de socializare, o amenințare cu acte de violență de la o persoană necunoscută”, a precizat IPJ Prahova.
În urma cercetărilor, a fost identificat un suspect – un tânăr în vârstă de 30 de ani, domiciliat în comuna Florești. Acesta este bănuit că i-ar fi transmis polițistului mesajele amenințătoare.
Dosarul este instrumentat de polițiști, sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comisă fapta.
Fii primul care comentează