Ramai la curent!

Cotidian

Start la înscrierile în clasa pregătitoare. Criterii de eligibilitate pentru viitorii elevi

Publicat

in

Din 28 martie au început înscrierile la clasa pregătitoare pentru elevii care împlinesc 6 ani până la începerea noului an educațional. Dosarele se pot depune până în data de 6 mai, au anunțat reprezentanții Ministerului Educației.

Cine poate fi înscris în clasa pregătitoare: criterii de eligibilitate stabilite de Ministerul Educației

Ministerul Educației a stabilit criteriile de vârstă pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2025-2026. Astfel, copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august 2025, inclusiv, sunt automat eligibili pentru înscriere, fără a fi necesare evaluări suplimentare.

Pentru copiii care vor împlini 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025, înscrierea este posibilă doar în anumite condiții. Aceștia trebuie să obțină fie o recomandare din partea grădiniței frecventate, fie, în cazul în care nu au urmat un program preșcolar, să fie evaluați de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE). Evaluarea are rolul de a determina dacă micuții sunt pregătiți, din punct de vedere psihosomatic, pentru a începe școala.

Această procedură urmărește să asigure că toți copiii sunt înscriși la momentul potrivit, în funcție de nivelul lor de dezvoltare.

Calendarul înscrierilor

Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, înscrierile se vor desfășura în mai multe etape, după cum urmează:

28 martie – 6 mai 2025: Depunerea cererilor de înscriere

  • Părinții sau reprezentanții legali pot completa și depune cererile-tip online, prin platforma pusă la dispoziție de Ministerul Educației, sau direct la secretariatul școlii.
  • Validarea cererilor și depunerea documentelor aferente trebuie realizate în acest interval.

6 – 9 mai 2025: Repartizarea la școala de circumscripție

  • Cererile sunt procesate, iar copiii sunt repartizați în funcție de domiciliu, conform reglementărilor în vigoare.

12 – 19 mai 2025: Înscrierea la alte școli, în limita locurilor disponibile

  • După finalizarea primei etape, locurile rămase neocupate sunt distribuite copiilor care optează pentru unități de învățământ din afara circumscripției.

21 mai 2025: Publicarea listelor cu elevii înscriși

  • Vor fi afișate listele cu copiii înmatriculați, precum și locurile rămase libere după prima etapă.

22 – 29 mai 2025: A doua etapă de înscriere

  • Destinată copiilor care nu au fost înscriși în prima etapă. Părinții vor putea depune cereri la unitățile care mai au locuri disponibile.

Acte necesare pentru înscrierea în clasa pregătitoare

Pentru a evita orice neplăcere în procesul de înscriere, este esențial să pregătești din timp următoarele documente pentru înscrierea în clasa pregătitoare:

  • Certificatul de naștere al copilului (copie și original);
  • Actele de identitate ale părinților/tutorilor legali (copie și original);
  • Recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare (pentru copiii care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2025): Această recomandare este emisă de grădinița pe care copilul a frecventat-o. Dacă nu a frecventat grădinița, recomandarea este înlocuită de rezultatul evaluării psihosomatice realizate la CJRAE;
  • Documente care atestă dreptul de ședere legală pe teritoriul României (pentru cetățenii străini);
  • Alte documente solicitate de unitatea de învățământ: Unele școli pot solicita suplimentar adeverințe medicale (care să confirme faptul că elevul este apt pentru cursurile școlare) sau alte adeverințe legate de situații speciale (de exemplu, documente care atestă tutela legală).

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending