
Înființată în anul 1990, prima companie particulară de producție din România, Compania PREMS T.P S.A Brașov, de pe strada 13 Decembrie nr. 94 și-a întrerupt brusc activitatea industrială și nu o va mai relua. De altfel, compania a depus la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Brașov documentația pentru obținerea acordului de mediu pentru demolarea a 10 secții de producție și a sediului administrativ al societății comerciale, care ocupă o suprafață totală de teren de 14.865 de metri pătrați.
Această solicitare a fost făcută după ce anul trecut compania a a trecut la un nou obiect de activitate: 4110 Dezvoltare (promovare) imobiliară.
„Construcțiile industrial din punct de vedere al stării lor fizice se afla în mare parte într-o stare de degradare avansată, nu mai au nici o utilitate funcțională după încetarea activităților desfășurate în cadrul platformei industriale. În prezent pe amplasament nu exista procese de producție, iar produsele și subprodusele au fost vândute. Obiectivul general la care contribuie realizarea proiectului (de demolare – n.red.) este cel de desființare totală a construcțiilor existente pe platforma industrială în vederea dezoltării unor proiecte imobiliare, în concordanta cu necesitățile de dezvoltare urbană ale orașului Brașov”, se arată în documentația depusă la APM Brașov.
Un scurt istoric al companiei
Compania PREMS T.P S.A a fost prima companie particulara de producție din România (autorizația de funcționare nr.1/1990). Secțiile de producție din Brașov – str. 13 Decembrie nr. 94 care fac obiectul demolării au intrat în proprietatea Prems T.P. etapizat, odată cu necesitatea dezvoltării producției, în perioada anilor 1998-2003. Acestea au făcut parte din Institutul de Cercetări, unde se executau lucrări de proiectare, prelucrări mecanice și montaj pentru prototipurile din cadrul Platformei Industriale Tractorul -UTB Brașov, fără activități generatoare de substanțe și deșeuri/reziduuri poluante. Atelierele de vopsire și zincare au fost înființate în ultimii ani de PREMS T.P, pentru producția de safe-uri și rame de instalare safe-uri.
Încă de la început, PREMS s-a axat pe activități de producție industrială în domeniul
metalelor.
Compania Prems -Technological Product (Prems – T.P. S.A) a procedat etapizat la eliminarea producției complementare și a orientat toate capacitățile de producție către principalul obiect de activitate, producția de safe-uri pentru bancomate și rame de instalare pentru acestea.
Procesul de fabricație a fost asigurat de companie în totalitate, respectiv debitare, prelucrări mecanice, prelucrare table, sudare, zincare, vopsire si montaj. Proiectarea de sculărie a fost efectuată și executată în sculăria proprie.
Produselele PREMS T.P S.A au fost certificate UL – prin Underwriters Laboratories SUA ( NL), CEN L – prin ECB.S si CEN I – prin VDS Germania, CNPP Franta respectiv SBSC Suedia.
De asemenea societatea Prems T.P deține Certificatul de aprobare ISO 9001:2015 eliberat de Lloyd’s Register Quality Assurance (data certificării inițiale 26 mai 1999) si certificare ISO 14001 din anul 2015 (data certificãrii inițiale 22.08.2006).
Fii primul care comentează