
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a mers astăzi în zona Tractorul, pentru a verifica dacă dezvoltatorii imobiliari au respectat prevederile unei hotărâri de Consiliu Local din anul 2018, care îi obliga pe aceștia să amenajeze drumurile și trotuarele. În urma primelor verificări s-a constatat că există situații în care aceste companii au reușit să își obțină certificatele de atestare a edificării construcțiilor, care le permite intabularea imobilelor, deși drumul de acces nu a fost modernizat conform prevederilor legale.
„Am certificate de edificare semnate de Allen Coliban și de arhitectul șef Dragoș Oprea în 2024. De asemenea, un alt certificat de edificare emis în 7 august 2023. Adică le-au dat certificat de edificare pentru imobilele pe care le vedem aici astăzi, dar nu au ținut cont de avizul Comisiei de Circulație, prin care dezvoltatorii au fost obligați să amenajeze străzile. Acești domni pe care i-am enunțat mai înainte, în primul rând, nu trebuiau să elibereze certificate de edificare la aceste imobile, unde locuiesc astăzi oameni și care intră în noroaie, în pietriș, în moloz”, a declarat primarul George Scripcaru, prezentând situația unui tronson din str. IC Brătianu, unde sunt deja blocuri date în folosință, dar drumul este de pământ.
Avertismentul primarului: Cine nu amenajează străzile nu mai poate dezvolta noi proeicte
În aceste situații, primarul i-a avertizat pe constructori că dacă nu îndeplinesc obligațiile stabilite prin avizele eliberate la momentul autorizării construcției, va începe demersurile pentru suspendarea autorizațiilor la proiectele pe care le derulează în această perioadă.
,,Voi suspenda toate aceste autorizații de construcție, care sunt în continuare tot de același dezvoltator, și dacă într-un termen foarte scurt nu se va apuca și nu va executa lucrările pentru acces stradă și parcări, așa cum scrie în avizul Comisiei de Circulație o să rog Poliția Locală să verifice acest lucru pe teren și vom anula toate aceste autorizații care sunt eliberate și care nu țin cont de acest aviz al Comisiei de Circulație din 2018. Hotărârea de Consiliu Local 276/2018 spune foarte clar că trebuie să execuți întâi elementele de infrastructură de acces, de parcări, trotuare și străzi și după aceea să construiești imobilul unde se vor muta cumpărători. Toate autorizațiile care au fost eliberate în acest timp în această zonă, în acest areal, vor fi suspendate”, a anunțat Scripcaru.
Fii primul care comentează