Connect with us

Investitii

„Drumul din Valea Doftanei” a fost predat Companiei Naționale de Investiții. Constructorul a pregătit deja organizarea de șantier de la Săcele

Published

on

Pornit în forță, în anul electoral 2020, proiectul de modernizare a drumului județean DJ 102I (cunoscut și sub denumirea „Drumul Din Valea Doftanei”) cu finanțare de la bugetul de stat, prin Compania Naționala de Investiții (CNI), s-a împotmolit de atunci în proceduri birocratice. Implementarea proiectului pare a fi intrat, în sfârșit, în linie dreaptă.

Astfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a anunțat vineri că a semnat Protocolul de predare către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administrației, prin Compania Naţională de Investiţii CNI SA, a terenurilor în vederea realizării obiectivului de investiții „Reabilitare şi modernizare DJ 102I, Valea Doftanei, județul Prahova – Brădet, județul Braşov”.

Documentul prevede predarea-primirea amplasamentului cu o suprafaţă totală de 216.532,3 metri pătraţi, care compune tronsonul din DJ 102I, în lungime de 12,43 km, situat pe teritoriul administrativ al judeţului Braşov.

Amplasamentul cuprinde şi terenurile în suprafaţă de 5,0917 hectare, care au fost scoase definitiv din fondul forestier prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor emis în 30 ianuarie 2025 şi pentru care au fost deja finalizate lucrările de defrişare. De asemenea, anterior, a fost rezolvată problema exproprierilor pentru cauză de utilitate publică a terenurilor proprietate privată situate în amplasamentul DJ 102I.

Totodată, au fost obținute avizele pentru relocarea unor rețele electrice, iar în perioada următoare vor începe și lucrările, Consiliul Județean Brașov urmând să suporte jumătate din contravaloarea acestora.

Lucrările ar putea fi terminate tot într-un an electoral

Proiectul de modernizare a „Drumului din Valea Doftanei” (Săcele – Valea Doftanei) este implementat de Compania Națională de Investiții în parteneriat cu Consiliul Județean Braşov și Consiliul Județean Prahova. Finanţarea este asigurată din fonduri guvernamentale la care se adaugă contribuţii la cheltuielile neeligibile suportate din bugetele locale ale celor două autorităţi publice. Lucrările sunt realizate de Construcţii Erbaşu. Valoarea contractului de lucrări se ridică la 405.405.438 lei și are o durată de implementare de trei ani. Dacă acest termen se calculează din acest an, atunci lucrările vor fi terminate tot într-un an electoral: 2028.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Investitii

Pod modern la Budila, în 11 luni: lucrările au fost atribuite unei firme cu 3 subcontractori

Published

on

Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.

Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.

Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.

Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.

Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.

„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Continue Reading

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate, din bani europeni

Published

on

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending