
Primăria Brașov a anunțat că, din acest an școlar, capacitatea creșelor din municipiu crește cu 205 locuri, ceea ce înseamnă aproape 20% în plus față de anul trecut. Numărul maxim de antepreșcolari a fost majorat de la 1.040 la 1.245, după suplimentarea cu câte patru copii a 47 de grupe mici cu predare în limba română.
„Această suplimentare este o reușită care se traduce prin zeci de familii brașovene mai liniștite, știind că cei mici au un loc asigurat într-o creșă. Este o victorie comună, obținută prin efort, perseverență și prin valorificarea fiecărei oportunități legale. În spatele acestei cifre – 205 locuri – stau copii care vor avea șansa să se bucure de educație timpurie de calitate și părinți care primesc sprijinul de care au nevoie. Ocuparea acestor locuri suplimentare se va face conform ordinii de pe lista înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026”, a declarat viceprimarul Lucian Patrașcu.
Pe lângă această suplimentare, municipalitatea are în lucru trei noi creșe:
- pe strada Ioan Socec (cartier Tractorul);
- strada Lebedei (Bartolomeu-Avantgarden);
- strada Fundăturii (Stupini).
De asemenea, autoritățile pregătesc o investiție pe strada Panselelor, unde un spațiu existent va fi transformat în creșă:
„Pe strada Panselelor vom transforma un spațiu existent într-o creșă modernă. Este modul prin care răspundem dinamicii orașului și creșterii populației în anumite cartiere. Vrem ca fiecare copil să aibă parte de condiții bune, iar fiecare părinte să simtă sprijinul comunității”, a precizat viceprimarul Lucian Patrașcu.
Fii primul care comentează