Locuitorii din Ucea, Victoria și Drăguș au rămas astăzi fără apă, după în sursa de alimentare s-au deversat produse petroliere (motorină și ulei) dintr-un camion care s-a răsturnat, aproximativ 170 de metri, într-o râpă din Valea Arpașului. Din nefericire, în acest accident și-au pierdut viața două persoane, iar celor 14 salvatori montani care s-au deplasat la fața locului le-a revenit misiunea scoaterii trupurilor neînsuflețite din râpă.
După aceste scurgeri de apă, încă de la primele ore ale dimineții, operatorul Aromapa Serv SRL a anunțat că apa nu este potabilă și nu poate fi folosită pentru gătit sau spălat sau igienă orală.
La Victoria, persoanele care nu se pot deplasa pot solicita apă și în noaptea de Revelion
Pentru a compensa această această problemă, autoritățile locale din Victoria și Ucea au luat măsuri pentru alimentarea populației.
Astfel, primarul orașului Victoria, Camelia Bertea, a anunțat că primăria distribuie gratuit apă îmbuteliată, la sediul instituției.
De asemenea, ea a anunțat că persoanele care nu se pot deplasa, bolnave sau vârstnice, pot suna la trei numere de telefon pe toată inclusiv în noaptea de Revelion.
„Echipa Primăriei s-a mobilizat, va asigura permanență non-stop, iar informațiile au fost distribuite în tot orașul prin portavoce, afișe și canalele oficiale”, declarat primarul din Victoria.
Mai multe puncte de distribuire a apei în Ucea
Primăria Ucea a anunțat că distribuie apă potabilă îmbuteliată, ce poate fi ridicată din mai multe puncte, respectiv Ucea de Jos – sediul Primariei Ucea, Ucea de Sus – Căminul Cultural, Corbi – Căminul Cultural, Feldioara – magazinul din centru, Sumerna – la sediul SC AROMAPA SERV SRL. Programul de ridicare a apei a fost între orele 15.00 și 18.00. De asemenea Primăria Ucea a anunțat că pentru persoanele cu dizabilități, distribuirea se face la domiciliu, la solicitarea acestora.
Pe de altă parte, Primăria Drăguș a anunțat doar că apa nu este potabilă, dar nu a amintit nimic despre distribuirea apei îmbuteliate.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!


Fii primul care comentează