Ramai la curent!

Prima Pagina

NOAPTEA MUZEELOR în Braşov. Programul muzeelor deschise

Publicat

in

Braşovul va avea doar trei muzee deschise cu ocazia Nopţii Muzeelor din acest  an.  La acestea se adaugă două „muzee temporare” deschise de Depoul de Artă Urbană la Poarta Ecaterinei şi în Turnul Artelor.
La nivel european, în jur de 3000 de muzee participă anual la acest eveniment, spre bucuria amatorilor de ştiinţă, cultură şi artă. Noaptea Muzeelor este un program iniţiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța. Eveniment, ajuns în 2013 la cea de a IX-a ediţie, se află sub patronajul Consiliului Europei, UNESCO și a Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM).

 
Programul muzeelor deschise la Braşov: 

  • Muzeul Casa Mureşenilor – Muzeul Imnului Naţional Braşov

Adresa: Piaţa Sfatului nr. 25, Braşov
Telefon: 268.477.864
casa_muresenilor@yahoo.com
www.muzeulmuresenilor.ro
În intervalul 18:00 – 24:00 se pot vizita expoziţiile permanente „Istoria familiei Mureşenilor” şi „Casa Muzicii”, precum şi expoziţia temporară „Auziţi, Vedeţi, Miraţi-vă! Expoziţie de publicitate”. Vizitatorii muzeului pot participa la crearea celei mai mari lucrări de artă plastică colectivă din Braşov cu dimensiunea de 25 mp, coordonată de artistul plastic Daniel Roşca.

Între orele 20:00 – 23:00 – „De la clasic la jazz” cu următoarele secţiuni:
20:00 – recital vocal cu Sonia Hazarian, mezzosoprană şi Izabela Cantoreanu, pian;
21:00 – recital vocal-instrumental de jazz cu Alexandra Fitz (voce şi pian);
22:00 – muzică de jazz cu Gigi Draga – saxofon.

Intrare: 2 lei

 

  • Muzeul Judeţean de Istorie

Adresa: Casa Sfatului Braşov, Piaţa Sfatului nr. 30, Braşov
Telefon: 0268.472.363
http://istoriebv.ro

Expoziţia permanentă a Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, denumită „Braşovul – istorie, cultură şi civilizaţie”, găzduită de Casa Sfatului, va fi deschisă gratuit cu ocazia Nopţii Muzeelor între orele 18.00 şi 24.00.

 

  • Muzeul de Artă

Adresa: B-dul Eroilor 21
500030 Braşov, România
http://www.muzeulartabv.ro

Vizitatorii care vor trece pe la Muzeul de Artă vor avea ocazia să admire operele de artă expuse în cadrul Galeriei Naţionale, expoziţia permanentă a muzeului şi în expoziţia temporară „Theodor Pallady. Colecţia Muzeului de Artă Craiova”.
Cursanţii Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Tiberiu Brediceanu” Braşov vor susţine demonstraţii de pictură pe sticlă, gravură, desen şi sculptură.

Taxă de intrare: 1 leu

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Prima Pagina

„Teutonii” fac istorie: CSO Teutonii Ghimbav a promovat, în premieră, în Liga Zimbrilor

Publicat

in

După un sezon fabulos, cu victorii categorice, dar și unele momente de ezitare, handbaliștii de la Club Sportiv Orășenesc Teutonii s-au calificat în Liga Zimbrilor. Pentru a promova direct în Liga Zimbrilor, Teutonii aveau o singură opțiune: o victorie la cel puțin 7 goluri diferență, după ce în meciul tur, piteștenii s-au impus cu 37–30.

Meciul decisiv, din etapa cu numărul 14 a playoff-ului Diviziei A, s-a desfășurat acasă, cu CSU Pitești. Într-o sală arhiplină, handbaliștii ghimbășeni au obținut o victorie categorică 36-28 (16-13), după o demonstrație de forță, în și-au valorificat toate punctele forte.

Cei mai buni marcatori au fost Huta – 9 goluri, Dănilă – 8 goluri, Fodorean – 6 goluri,  Gal –  6 goluri, Leoampa- 2 goluri, Giurgiuveanu – 2, Diaconu – 2 goluri, Chiriac – 1 goluri.

De asemenea, Radu Turturică, cu 15 parade din 42 de mingi pe poaartă, Radu Turturică a ridicat, din nou, tribunele în picioare și a contribuit decisiv la promovarea Teutonilor.

Partida s-a jucat până în ultima secundă

Prima repriză a fost echilibrată. Cu excepția minutului 19, când scorul a fost egal, handbaliștii din Ghimbav au fost în avantaj, dar diferența maximă a fost de cinci goluri. În repriza a doua, băieții antrenați de Cătălin Vasilache s-au dezlănțuit, fiind momente în care diferența a fost de 10 goluri în favoarea „Teutonilor”. Finalul partidei a fost „pe muchie de cuțit”, după câteva minute bune ale piteștenilor. Ultimul minut le-a ridicat tensiunea suporterilor, jucătorilor și antrenorilor.

În ultimul minut, handbalistul ghimbășean Claudio Dănilă a marcat golul de care „Teutonii” aveau nevoie pentru a se califica direct. În faza următoare, piteștenii au obținut o lovitură de la 7 metri, care, din fericire pentru echipa din Ghimbav, a fost ratată de oaspeți.  

Suporterii au fost la înălțime

În toate partidele din acest sezon, „Teutonii” au jucat partidele pe teren propriu cu tribunele pline și au fost alături de favoriți și în momentele mai dificile. Același lucru s-a întâmplat și în partida decisivă, la finalul căreia suporterii de toate vârstele fiind răsplătiți cu o victorie istorică, dar și cu aplauze din partea „Teutonilor”. 

CLASAMENT FINAL PLAYOFF

1. CSA Steaua București – 18 puncte;
2. CSO Teutonii Ghimbav – 18 puncte;
3. CSU Pitești – 18 puncte;
4. CS Medgidia – 16 puncte;
5. CSM Oradea – 15 puncte;
6. CSM Fagaras – 10 puncte;
7. CSM Odorheiu Secuiesc – 7 puncte;
8. ACS Dinamyc Zalau – 1 puncte.

Citește mai departe

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Trending