VIDEO. Ursul care „a făcut furori“ în zona mall-ului Coresi s-a retras în pădure, pe dealul Lempeş

După ce a ajuns marţi, în jurul prânzului, în zona comercială Coresi, din Tractorul, creând panică printre muncitorii de pe şantierul de acolo, ursul care i-a speriat pe oameni a reuşit să se retragă din zona urbană şi să ajungă din  nou în pădure. 

Potrivit echipei de jandarmi care a intervenit azi pentru a repera ursul, acesta a ajuns pe Dealul Lempeş, în pădure, în zona nelocuită. „Dacă se va mai semnala prezenţa lui, vom interveni în consecinţă“, au anunţat jandarmii. 

Un urs brun a apărut azi în jurul prânzului, în zona Tractorul, cartier care până acum nu a fost vizitate de aceste animale. Ursul a fost surprins în zona mall Coresi, fiind reperat de către o echipă mobilă de jandarmi plecată să în căutarea lui, în spate la Oneves, iar apoi în zona Stabilus. Ursul s-a deplasat printre maşini şi apoi a ajuns pe Lempeş. 

Toată lumea se întreabă cum a ajuns animalul într-o zona atât de aglomerată din cartierul Tractorule. O variantă ar fi că este ursul care a tot apărut în zona Bodului, iar noaptea trecută ar fi ajuns, pe câmp, în Braşov. Altă variantă ar fi că animalul a coborât de pe Tâmpa în zona Bartolomeu şi a ajuns apoi în carierul Tractorul. O a treia variantă spune că ursul a fost văzut astă noapte pe bulevardul Garii, pe Vlahulţă şi apoi spre Coresi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.