Ministrul Sănătății explică de ce a fost amendat Spitalul Județean Brașov: „Există reguli care trebuie respectate!“

Aflată la Brașov pentru o întâlnire cu managerii de spitale din județ și pentru vizite la Spitalul Clinic Județean de Urgență și Spitalul municipal Săcele, ministrul Sănătății Sorina Pintea a explicat, la solicitarea jurnaliștilor, de ce a primit amendă cel mai mare spital din Brașov. „Județeanul“ a fost sancționat luna trecută de o comisie formată din inspectori de sănătat de la Sibiu, pentru că a acceptat mai mulți pacienți decât numărul   de paturi. Amenda acordată a fost de 10.000 de lei, redusă la jumătate, pentru plata în termen scurt. 



 

Întrebată cum ar fi trebuit să procedeze medicii brașoveni în acest caz, ministrul Sorina Pindea a declarat:

„Cum ar fi trebit să procedeze – avem reguli și proceduri pentru orice situație. Dacă ai mai mulți pacienți pe o secție, îi poți trimite pe alte secții smilare, dar mai puțin aglomerate. La Spitalul Clinic Județean de Urgenă Brașov, gradul de ocupare pe anumite secții este de 40 -50%. În termeni medicali, se cheamă colportarea pacientului.
Dar nu numai pentru asta a primit amendă Spitalul Județean Brașov, ci și pentru gestionarea deșeurilor, de exemplu. Inspectorii de la Sibiu au fost destul de drastici, dar i-am rugat să înțeleagă că numai așa, dacă respectăm toate regulile, putem face treabă“.



 

Sorina Pintea, care în ultima perioadă a făcut mai multe vizite-surprize în câteva spitale din România, observând nereguli legate, în primul rând de managementul deșeurilor, dar și de comportament al angajaților, a mai declarat, la Brașov că, deși nu este treaba unui ministru să se ocupe de astfel de controale, a făcut-o și o va face, pentru cu „situația o cere“, chiar dacă este acuzată de unii că încearcă doar o „campanie de imagine“.



„M-am săturat să fiu arătată cu degetul, de fiecare dată când se găsește mizerie undeva. (…) Spunea cineva că nu e treaba ministrului să facă astfel de controale. Da, nu este! Însă situația o cere. Suntem după 30 de ani, și încă punem prosoape de material, folosite de angajați, în pungă. Medicii din Ploiești s-au supărat pe mine când le-am atras atenția dar am revenit după o săptămână și le-am explicat că procesul deîngrijire este unul complex, și include medicii, asistenții și infirmierele deopotrivă, care să își facă datoria, astfel încât să nu infectăm pacientul. Dacă o rotiță nu funcționează cum trebuie, are de suferit pacientul și atunci, cine este de vină? Sistemul, ministrul Sănătății și apoi medicii.   Ca și cum sistemul este o chestie abstractă“, a mai spus ministrul Sănătății. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.