Ramai la curent!

Cotidian

Dr. Călin Cobelschi va conduce Spitalul Judeţean Braşov în următorii 4 ani. managerul cere Ministerului Sănătăţii, 47 de paturi în plus pentru spital

Publicat

in

Dr. Călin Cobelschi şi-a preluat azi mandatul de management al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov (SCJU) după ce a câştigat concursul pe post organizat de Consiliul Judeţean Braşov. 

Managerul celui mai mare spital al Brașovului spune că simte o mare responsabilitate a funcției, în condițiile în care unitatea medicală este în plin proces de renovare, „proces din păcate prelungit, independent de voința noastră și a Consiliului Județean, ca urmare a preluării lucrărilor de către Compania Națională de Investiții”. „Această stare de lucruri face ca desfășurarea actului medical să fie prejudiciată atât din punct de vedere uman, cât și financiar. Suntem obligați să ne desfășurăm o mare parte din activitate în cele patru pavilioane exterioare, dar aflate într-o permanentă interconectare clinică și paraclinică, având în vedere că majoritatea pacienților internați în cadrul acestora necesită investigații și consulturi care se pot realiza doar în pavilionul central”, explică dr. Călin Cobelschi.



El speră ca în cel mai scurt timp posibil, după finalizarea lucrărilor la etajele 5 și 4 ale pavilionului central să înceapă lucrările de igienizare în corpul mic al clădirii, renovat în 2008, în așa fel încât cel târziu până la începutul anului viitor secțiile să poată fi relocate treptat în pavilionul central, de la etajul 5 înspre parter, iar activitatea medicală să reintre în fluxul normal. Aceste lucrări sunt deja în întârziere, având în vedere că pentru câteva luni, şantierul a fost în conservare, până la preluarea clădirii de către Compania Naţională de Investiţii. 

De asemenea, până la finele anului 2020 managerul Spitalului Județean își dorește să se încheie și lucrările la noua clădire a Unității de Primiri Urgențe, incluse într-un proiect finanțat de banca Mondială, dar încă nedemarate. 

Din punctul de vedere al resurselor umane, Călin Cobelschi își propune să facă evaluări permanente ale necesarului de personal superior, mediu și auxiliar, astfel încât normativele să fie respectate. Referitor la aspectele financiare, managerul anunță că a transmis la Ministerul Sănătății o structură a spitalului care include 47 de paturi din cele 79 tăiate la începutul renovărilor, structură care să fie luată în considerare în noul contract al Spitalului Județean cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe care dr. Cobelschi speră să-l semneze în luna iulie. Paturile suplimentare vor aduce unității spitalicești un plus financiar de aproximativ 500.000 de lei pe lună. Nu în ultimul rând, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intenționează să ia măsuri pentru creșterea numărului de consultații în ambulatoriu și de investigații radiologice (tomografii, examene RMN etc.) 

 

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Cotidian

80 de ani de NBA: Istoria celei mai importante ligi de baschet din lume

Publicat

in

Pe 6 iunie se împlinesc 80 de ani de când a luat ființă ceea ce astăzi este NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. În 1947, la New York, a luat ființă Asociația de Baschet a Americii (ABA), care ulterior a fost redenumită în NBA, 3 ani mai târziu, după fuziunea cu Liga Națională de Baschet (LNB).

Poate părea surprinzător, dar actuala ligă națională de baschet a fost înființată de proprietarii arenelor mari de hochei din partea de Nord-Vest și din Vestul Mijlociu al SUA și Canada. Primul meci din istoria competiției le-a pus față în față pe Toronto Huskies (Canada) și New York Knickerbockers (SUA). Meciul a avut loc la Toronto, pe Maple Leaf Gardens, iar primul coș din istoria competiției a fost marcat de Ossie Schectman de la Knicks.

Primii ani ai competiției nu au fost tocmai ușori, mai ales că nivelul nu era ridicat, iar competiția cu Liga Națională și Liga Americană de Baschet își spunea cuvântul. Totuși, în anii următori, echipe din Fort Wayne, Indianapolis, Minneapolis și Rochester s-au mutat în ABA (actuala NBA). De asemenea, din sezonul 1948/1949, ABA a preluat și celelalte cluburi din Liga Națională. Pe 3 august 1949, s-a trecut de la denumirea de ABA la NBA.

În anii de început, NBA avea 19 francize, atât din orașe mari, cât și mai mici. În 1950 numărul francizelor a scăzut la 11, iar în 1953 la 8, cel mai mic din istorie: New York Knicks, Boston Celtics, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Sacramento Kings, Detroit Pistons, Atlanta Hawks, și Philadelphia 76ers.

Care e prima campioană din istoria NBA?

Actuala Golden State Warriors, denumită pe atunci Philadelphia Warriors, este prima campioană din istoria NBA, în 1947, după ce a învins-o în finală pe Chicago Sags. În istorie, Warriors au câștigat 7 titluri.

Recorduri din NBA

  • Boston Celtics este echipa care a câștigat cele mai multe titluri în NBA, 18 la număr, ultimul în 2024. Este urmată de Los Angeles Lakers (17 titluri) și Golden State Warriors (7 titluri).
  • Bill Russell de la Boston Celtics este jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori titlul în NBA (11 ori). O performanță incredibilă, ținând cont că a disputat doar 13 ani în NBA.
  • LeBron James este jucătorul cu cele mai multe sezoane în NBA, 23. El este încă în activitate. Deține și recordul de cele mai multe meciuri jucate, nu mai puțin de 1622.

80 de ani de NBA cu MrBit

MrBit.ro (L1213854W001295 ONJN) celebrează într-un mod inedit împlinirea a 80 de ani de NBA. Până pe 6 iunie, ziua în care s-a înființat celebra ligă de baschet, clienții agenției de pariuri online au ocazia să intre în Cursa Campionilor NBA. Acesta este o competiție tip clasament în care fiecare pariu câștigător pe NBA te aduce mai aproape de recompense.

Astfel, fiecare pariu câștigător cu miză minimă de 50 lei și cotă minimă de 1.50, aduc puncte în funcție de cotele totale combinate ale pariurilor câștigătoare. Cu cât jucătorii avansează mai mult, cu atât obțin mai multe puncte. La sfârșitul campaniei, primii 50 de clasați vor împărți un fond de premii de 5.000 de lei sub formă de pariuri gratuite. Recompensa oferită de MrBit casă de pariuri licențiată de ONJN pentru locul 1 este de 1.000 de lei, urmată de premii progresiv mai mici pentru pozițiile ulterioare din top 50.

MrBit.ro are surprize și pentru fanii altor sporturi. Astfel, cei care pariază pe fotbal, în ligile importante, pot profita de campania Plata Anticipată, în care pariurile vor fi declarate câștigătoare dacă echipa pe care au mizat conduce cu 2-0. Același lucru este valabil și la meciurile masculine de tenis de la turneele de Grand Slam.

Citește mai departe

Trending