Jocul stămoşesc al Junilor Curcani, duminică la Crucea Muşicoiului din Şchei

Tradiţionalul Joc Strămoşesc al Junilor Curcani are loc în această duminică la Crucea Muşicoiului (sau Crucea de pe Coastă), situată la capătul străzii Curcanilor. Cu această ocazie, braşovenii iubitori de tradiţii româneşti autentice vor putea să-i revadă pe tinerii juni curcani şi pe fetele din Schei în frumoasele lor haine româneşti, jucând hora junilor, brâul, breaza, ardealeana, sârba şi braşoveanca.



Jocul strămoşesc reprezintă una dintre cele mai frumoase tradiţii din Şchei. Aici, ca pretutindeni în spaţiul românesc, jocul are un rol socio-cultural, fiind un mijloc prin care tinerii îşi fac intrarea în viaţa socială a comunităţii. Acest rol este dublat de interesul junilor pentru păstrarea frumoaselor tradiţii locale. Jocul de duminică începe la ora 10.00, cu Hora Junilor şi aruncarea buzduganului în Piaţa Unirii din Prund. De la ora 11.30 va avea loc Hora Junilor la Crucea Muşicoiului „pe Coastă”, iar de la 13.30, Aducerea fetelor la joc. La ora 14.00 se vor prezenta dansurile tradiţionale – hora junilor, sârba, breaza, brâul, braşoveanca şi ardeleana-, până la ora 20.00. În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va fi amânat pentru duminica următoare.

Foto: FB: Junii Curcani

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.