Dr. Cristina Vecerdi va conduce UPU-SMURD Brașov și în următorii 4 ani. Șefi noi și la secțiile de Urologie și ORL ale Spitalului Județean Brașov

Dr. Cristina Vecerdi, șefa UPU-SMURD Brașov
Ieri au fost validaţi, în plenul Consiliului Judeţean, şefii a trei secţii de specialitate din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, care şi-au obţinut posturile în urma unor concursuri.
 


 
Astfel, Unitatea de Primiri Urgenţe a SCJU (UPU-SMURD) va fi condusă în continuare de dr. Cristina Vecerdi, medic primar în medicină de urgenţă, care va încheia un contract pe patru ani cu unitatea medicală. Aceasta a susţinut examenul pe data de 4 iunie şi l-a promovat, obţinând 345 de puncte din maximul de 400, din postura de candidat unic.
 
Dr. Cristina Vecerdi a obţinut câte 100 de puncte la prezentarea proiectului său de management, la proba scrisă şi la proba practică, în timp ce pentru analiza activităţii profesionale a obţinut 45 de puncte, în contextul în care conduce o secție aflată într-o organizare, cu spațiu sub necesar, până la finalizarea șantierului pentru noul UPU. Pentru a promova examenul avea nevoie de minim 200 de puncte.
 


 
Şeful Secţiei Clinice Urologie la pavilionul Tractorul din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dr. Ioan Scârneciu, medic primar în specialitatea urologie, care a obţinut 388 de puncte la examen, tot din postura de candidat unic. Acesta a obţinut 100 de puncte la prezentarea proiectului său de management, 100 de puncte la proba scrisă, 100 la proba practică şi 88 de puncte la analiza activităţii profesionale. 
 
De asemenea, Secţia Clinică ORL de la Pavilionul Mârzescu va fi condusă de dr. Ionela Todoran-Genes, medic primar specialitatea ORL, care a obţinut 352 de puncte, la un examen la care au fost doi candidaţi înscrişi, însă doar unul care s-a prezentat la concurs. Dr. Todoran-Geneş a obţinut câte 100 de puncte la proiect, proba teoretică şi proba practică şi 52 de puncte la analiza activităţii profesionale.
 


 
La fel ca şi dr. Cristina Vecerdi la UPU-SMURD, şi aceşti medici-şefi la secţiile Urologie, respectiv ORL, vor avea mandate de patru ani, în urma concursului pe post, pe care l-au promovat.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.